Marcel Răducanu – Der Zauberer

Data:

Lui IOȘCA, cu lacrimi în suflet, celebrul „tăinuitor” de intrigi și sentimente, din vestita „Frăție” de „malagambiști” din Colentina-Andronache-Oituz : Nicu (Rigleți) Rădulescu, Puiu’ (Greblă) Rapaport, Victor (Piticu’) Macarie, susținători ai C. C. A. ului și ai Steaua București, admiratori ai „șaman-ului” Marcel Raducanu!

Se strângea „lațul”, se micșora „lanțul”! Începuse să se simtă lipsurile, constrângerile…. Tensiunea. Detașarea de cotidianul din ce în ce mai gri, înlăturarea nemulțumirilor, se desfășura mai ales prin sport, preferat fiind, fotbalul. Era acea intersectare, când aparent, aveai posibilitatea să te exprimi liber, „nemonitorizat”, să schimbi idei, opinii despre și mai ales dincolo de…. Fotbal. Căutam în masele de fotbaliști talentați de atunci, unul, dincolo de valoarea deosebită de jucător, să reprezinte „dizidentul”, cel puțin în aparență, să ne înfățișeze „potrivnicul”, să ne însuflețească…. iluzia, aspirația.

S-a încercat în aceea perioadă ’75 -‘ 80 cu:

  • Cornel Dinu – fabulos jucător, însă Procuroru’ era privit cu neîncredere din cauza apartenenței la Ministerul „Opresiv”, era precum timpurile, când reacționar, instigator, când cooperant, beneficiar. Emblematic fotbalist, făcea din deziluzie…. Virtute și din succes…. Firesc. Dominat de maniheism, spiritul său sceptic și autoritar nu înțelege mediocritatea fotbaliștilor….. Semenilor. Frica de împovărare l-a făcut să renunțe la multe bătălii. Abandonând fotbalul pentru filozofie, „unicul” Mister, a devenit sau : nesigur, riscant, amăgitor, periculos sau: profund, scolastic, chinuit.
  • Mircea Lucescu – modest și prudent (dar hiperbolizat de câteva „condeie imorale”). Inteligența nativă și-a transformat-o în iscusința de a modifica spațiul său limitat din teren (zonele avansat – lateral) de acțiune, în Teren-Tehnico-Tactic, dându-i o importanță exagerată, manevrănd rafinat și ingenios „spirite” fotbalistice cerebrale și „ideologice” (Traian Ionescu, Angelo Niculescu, Dumitru „Nae” Nicușor etc.) inoculăndu-le, o înțelegere voluntară a ideilor lui, transformând „spoiala” de talent, în vopsea valoroasă, strălucitoare…. Durabilă. „Scribii” de casă exagerează cu faimoasele sale centrări, în realitate coechipierii făceau pariuri unde se va îndrepta mingea șutată de el : în teren, în spatele porții sau în…. Tribună. Contestă că a fost subordonat timpurilor și că a fost partenerul lor fidel deși a fost susținut de toți cu (de)…. Toate. Din păcate succesul (de necontestat ca Antrenor, cel mai Mare, încetați cu apropieri sau adăugiri…. Colosal: îndrumător, pedagog, organizator, strateg), i-a „furat” bucuria de a Trăi.
  • Puiu Iordănescu – animator desăvârșit, însă obedient cu Oamenii în Verde, alunecos în purtare, ambiguu în exprimare, „Subtilul” din vestiarul Roș-Albastru.
  • Gicu Dobrin – (prea) relaxat, dezinteresat (câteodată și de fotbal) de libații sociale, era spre apusul carierei și nu-l mai interesau decât „spectacolele” grele să (-și) arate cu ultimele zvâcniri, ce-ar fi putut…. Dacă….!
  • Dudu Georgescu – „efebul alchimist” care a transformat „golul” în Aur montăndu-l în cele două „Ghete”, însă „înfrânat” de angoasele…. Tovarășei de…. Viață.
  • Ilie Balaci – (atunci) inconstant, deeee tinerețea, cu meciuri sinusoidale când Luminos când Întunecat ( din cauza intrărilor brutale, turbulent, neînblânzit ) manevrat discret, înșelător de responsabilul cu…. moralul (…. moravul) coechipierilor pe care îi executa cu talentul și…. Vocea, solistul…. Sorinaccio.

P. S. …. Apropo, i-am spus odată lui nea Ilie la ARO, dacă Marcel Răducanu nu „evada”, traseul lui, dacă nu era blocat cel puțin îi îngreuna „lansarea”, cei doi jucând cam în aceeași zonă, nu recunoștea Marele Blond zicând că era…. Peste…. (eu știu….??? ).

  • Gigi Mulțescu – Piesă, dar marginalizat la Petroșani, ironie a sorții de idolul său Gică Constantin (Profesorul însă l-a „trădat” și pe Costică Stefanescu „exilăndu-l” în „tupeista” dar favorabila…. Bănie) din păcate, având o echipă modestă si neseriosă care însă l-a cam…. Obstrucționt.
  • Loți Boloni – dotat dar liniar, speriat (așa va rămâne toată viața) de Cosmopolitul București, periculos dacă nu-i cunoșteai …. Limba.
  • Mircea Sandu – Nașu ‘ valoare, dar alegând (cred din comoditate) grupul talentat dar superficial a rămas rătăcit în…. Obscuritate.
  • Liță Dumitru – magistral, dar…. cu eternul său comportament de provincial snob, sfârșea în convenții…. Eșuate.
  • Aurică Rădulescu – Mutu’ efemer, cu datorii în…. Rai !!!
  • Emerich Dembrovschi – legendar, deși trecut, încă „verde”, nefrecventabil de nea Piști și Zimbru’.
  • Tudorel Stoica – Complet! Îmbina eleganța cu agresivitatea, anticipa și recâștiga poziția, în ciuda tenacității sale, psihicul său uzat de cei doi Lideri dominanți

(Puiu și Liță) îi schimbau rapid și des echilibrul emoțional și starea de spirit. Acești doi „Tirani” l-au „exploatat” autoritar, transformându-l în „subordonat” prestator modern de „servicii” fotbalistice, dar nu ținut în „lanțuri” ci îndatorat să execute „ordinele” Super(ficialilor)iorilor. Vă rog nu-l comparați pe Tudorel cu Alin Stoica!

Dacă Tudorel este : perseverent, neiertător, izolat, veșnic măcinat de…. Eternitate și întâlnirea fantezistă cu izbăvitorul (fantomatic)…. Godot, Alin este : spiritual, pasiona(l)t, onest, ingenios, sensibil (dramatizează însă…. Exagerat = Ineficient).

  • Florică Dumitrache – Armăsaru’ roib era: dăruit cu o îndemânare divină, instinctiv, binecuvântat, însă : capricios, imatur, leneș. „Contabil” rudimentar, nu și-a gestionat bine nici talentul, nici cariera, nici…. Viața. Greu de domesticit dar și de educat. Tovarășii de „joacă” (Procuroru’, M. Lucescu, Gigi Mulțescu etc.) când au văzut că nu are perspectivă în dezvoltare și evoluție l-au abandonat în „rigolă”, spre sfârșit au încercat să-l recupereze….târziu…. era pierdut.

Fiind la Victoria București, ne antrenam cu „omologii” de la Dinamo (Țicu, Slave, Dragoș Dragomir, Tărțău…. ((îi cam invidiam noi 🤔😁: eu, Didi Prodan, Ruse [tatăl talentatei tenismene {îi seamănă} Gabriela Ruse], Marian Savu : golgheter-ul României din 2000 pentru F. C. Național – dacă „cutremurul” Košice nu-i prăbușea cariera-existența lui Cornel Dinu, Marian Savu ajungea dincolo de…. visare, Visalom etc., încerca Dl. Prof. Vasile Ghiță (Foca) să ne scoată complexele din cap dar noi frustrațiiiiiii deși ei ne antipatizau pe noi, „Profitoriiii )) ce scule de fotbaliști, păcat că n-au ajuns acolo unde meritau 👏❤️) ai căror antrenori erau Mopsu’ și alt „seducător”, fermecătorul Piți Varga.

Amândoi fascinanți în tinerețe, de(z)gustători la bătrânețe.

  • Florin „Vava” Cheran – Personaj puternic, corect, distinct, discret. Deși pare (cred, chiar el se vrea) un straniu magician, este etic în arta de a jongla cu : raționamentul, conștiința, caracterul și fanteziile…. Oamenilor.
  • Gino Iorgulescu – Chioru’ polivalent, inteligent, știa „joaca” și…. Viața. După „procesul” Fane Sameș, se anunța viitorul…. Cerber. Dacă „Nu” avea atâtea calități ajungea…. Glorios. Plictisit de timpuriu, a lăsat locul unor „încercări” de fundași : greoi, rudimentari supuși, care au învățat lovirea mingii spre sfârșitul…. carierei, unul chinuit pe întreg parcursul fotbalistic de M. Lucescu să dea cu latul la zid, celălalt „cărat” de Armeanu’ peste tot ca să aibă un…. Bingănitor!
  • Costel Orac – Țache, desenator! Fin ca: alură, comportament, execuție plus un stâng de grafician. La începuturi, Galați, copil fiind (l-a mâncat în c_r), într-un meci cu Corvinul : l-a marcat, anihilat, driblat pe vexat-ul și vindicativul…. Mirceaaaa Lucescuuuu. Ranchiunos, M. L. a apelat la calitățile sale verificate: răbdarea și reconversia profesională! Așteptându-l și-a schimbat costumul cu salopeta de…. prelucrător prin așchiere, i-a strunjit două „chei” lui Tăchiță : în ’84 când l-a uitat în aeroport, dar nu pe Le Bourget ci pe Otopeni, deși sezonul ’83-’84 (precum alt sacrificat atunci, Gigi Mulțescu) îl recomanda la…. Business și a doua când M. L. a preluat Dinamo București și-l uita destul de des (acum) pe banca „suferinței”, chinuindu-l la Săftica cu probe fizice, știindu-i spatele suferind de la sacii cu nisip ai „vizionarului” nea Titi Teașcă.
Gigi Mulțescu, Vrăjitoru'.... Martoru '
Gigi Mulțescu, Vrăjitoru’…. Martoru ‘

Niciunul nu îndeplinea condițiile Suporterului! Când, a apărut El, Marcel Raducanu! Îl plăceau !!!

Avea ceva din Gigi Tătaru plus rafinamentul lui Petchovschi și privirea aia clară, sinceră și curată de băiat de cartier din Titanul (la Alba…. bună cârciumă) legat de Faur.

Lumea a pus ochii pe El! Dezinhibat, natural, cu franchețea la purtător.
Veșnic în mișcare, vioi, inteligent, hazliu…. când scamator de Bâlci, când iluzionist de clasă, sufletist, înțelegător cu caracterele primitive, invidioase, duplicitare, gata să te dea pe „gheață” din vestiarul Kaki, dominat de „Băieții” de cartier, „bulgari” zeflemitori, telentați dar capricioși, instabili, majoritatea veniți de pe terenurile virane din Șulea, Plevnei, Berceni, Pantelimon, Cioplea, Giulești sau din apropierea Bucureștiului, Dobroiești, Roșu, Cățelu cu părinți nevoiași, muncitori în fabricile moștenire de la Auschnit, Malaxa, Bazilescu etc., cu mame casnice, religioase, harnice, violente, încercând să-și educe copii sau prin bătaie, dragoste exagerată sau amenințări că Moș „Gerilă” îi va ocoli de Sărbători!

Până si detașatul nea Imi Jenei (Viață lungă cu Sănătate) obiectiv, doar până când observa simpatiile Generalilor, mai ales ale Șefului Său Permanent, Ion Alexandrescu, îl prețuia, știa cel puțin (fiind ((totuși modest)) fotbalist, era și greu în C. C. A. ul acelor timpuri) să evalueze talentul și valoarea, speriat să nu-i deranjeze pe Ministrul Coman, Nea Ion, Generalul Ilie Ceaușescu și să ajungă, cum s-a mai întâmplat, într-o garnizoana îndepărtată gen Oradea, Suceava, Timișoara, el…. comodul, superficialul….!!

Nea Imi acționa numai când i se ordona sau când grupul de influență, Liță, Flocea („cuțitaru”), Fane Sameș (Mamăăă ce Fotbalist !!!), Vasile Iordache, nea Teo, Vigu Baci, Puiu (cel pierdut în cabale) îl obligau să ia deciziile care le conveneau.

Iar El, da El cel poreclit Samantha, când extravagant, cu ținută Beat, la modă atunci, controversatul care privea fotbalul, relaxat, reparator…. Politicos ierarhic, respecta primii veniți, majoritatea „ucenicii” Profesorului Gică Constantin „Crăcănel” fotbalistul la „alibi” format de nea Fane Cărjan în Veritabilu’ Obor. Aprecierea și recunoașterea o datorează talentului, utilității și a realizărilor în joc și pentru echipă, nicidecum personalității sau a tupeului de a se impune la echipă.

Marcel Raducanu când intra în „horă” dicta : stilul, ritmul, execuția artistică!
Impresiona prin ignoranță și detașare față de „ciobăneii” (Gogu Tonca, Taliba ((nea Petre Deselnicu + Bădin, chirurgi pe viu)), Procuroru’ ((numai când îl lua careva la…. „comicării” )), Firu Smarandache ((l-am prins la niște „probe”)) grei neică), dedați la jigniri, intimidări, agresiuni…. Capabil să umilească adversarii (nu mai vorbesc de antrenamente, vorba lui Flocea : Marcel, numa’…. „craci” și „frâne” !!! ), deveniți caricaturi superficiale, dar făcută sportiv, natural, nelăsând în urmă umilință, ură, răzbunare, majoritatea lor înțelegând superioritatea valorică a Lui….!!

Marcel Răducanu: entuziasma suporterii, fermeca coechipierii, amăgea adversarii, înșela portarii!Rictusul transformat în rânjet de „gardian” al fundașilor se modifica în surâs înțelegător după…. Meci.

Agil, iute, cu „opritori” 4 ×4, ajutat de picioarele scurte, puternice, adevărate trunchiuri de stejar, cu glezna fină „subțire”, cu care mângâia docila „varză” capricioasă, nărăvașă, devenită progresiv ascultătoare, îmblânzită, la început cu o privire, apoi o șoaptă…. o atingere, fascinată și ea de Seducătorul sălbatic, sincer, dibaci…. Capabil.

Încrezător, conștient de talentul Său, dar încorsetat de o „cumetrie” conspirativă care-l compromitea, a „defectat” nedorind ca imaginea și statutul să-i fie afectate, alegând Germania Federală, Borussia Dortmund, acolo unde prezența, aspectul, structura (semăna cu celebrul cal din zona aceea Renania de Nord – Westfalia, faimosul Aegidienberger) evoluția Sa, au avut un impact major asupra echipei, jocului și a vieții entuziaștilor și cunoscătorilor fenomenului fotbalistic a suporterilor Borussiei din Dortmund.

Vrăjitorului, Marcel Răducanu!

Scris de Vali Savadosi

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...