Manchester United nu îi va mai plăti lui Alex Ferguson salariul de ambasador al clubului

Data:

Clubul englez de fotbal Manchester United a decis să-i taie salariul anual de câteva milioane de lire sterline oferit lui Alex Ferguson, cel mai de succes antrenor din istoria grupării, pentru serviciile sale ca ambasador mondial, scrie EFE.

Conform The Athletic, patronii Ineos, care deţin 27,7% din acţiunile clubului din decembrie 2023, au demarat un program de reducere a costurilor, care include şi salariul anual de 2,16 milioane de lire sterline primit de Ferguson începând cu octombrie 2013 în schimbul serviciilor ca ambasador global al brandului United.

Ferguson, 82 ani, care s-a retras de la United ca antrenor după o activitate de 26 de ani în 2013 şi cu 38 de trofee în palmares, va păstra însă postul de director din cadrul Consiliului de fotbal al clubului, dar nu face parte din Consiliul de administraţie condus de familia Glazer, acţionarul majoritar.

În iulie, echipa lui Jim Ratcliffe, fondatorul şi preşedintele lui Ineos, a anunţat că vor fi tăiate 250 de locuri de muncă, în cadrul programului de reducere a costurilor, recomandat de firma de consultanţă Interpath Advisory, care include printre altele eliminarea cardurilor de credit pentru directori, eliminarea deplasărilor gratuite pentru angajaţi la ultima finală a Cupei a Angliei, din mai împotriva lui Manchester City, pe lângă anularea petrecerii de Crăciun pentru angajaţii companiei.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...

Leo Messi a vizitat Spotify Camp Nou

Fotbalistul argentinian Leo Messi, care joacă la Inter Miami în Major League Soccer (MLS), a vizitat duminică Spotify...

Carlos Alcaraz a revenit pe primul loc în clasamentul ATP

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni,...

Herbert Hainer îl vede pe Thomas Muller drept viitor preşedinte al clubului Bayern Munchen

Herbert Hainer, preşedintele clubului de fotbal Bayern Munchen, consideră că atacantul Thomas Muller îl poate înlocui în această...