Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, a declarat că echipa sa va trebui să se adapteze la un program încărcat în luna mai, în timp ce luptă cu Arsenal pentru titlul în Premier League şi se pregăteşte pentru finala Cupei Angliei împotriva lui Chelsea, informează Reuters.
City, aflată la trei puncte în spatele lui Arsenal şi cu un meci mai puţin disputat, va juca pe terenul lui Everton luni, înainte de a primi vizita lui Brentford sâmbăta viitoare, în timp ce echipa din nordul Londrei va înfrunta pe Fulham sâmbăta aceasta şi ar putea avea un avans de şase puncte înainte ca City să joace din nou.
City joacă şi finala Cupei Angliei pe 16 mai, astfel încât are şase meciuri în trei săptămâni în această lună.
„Arsenal este în semifinala Ligii Campionilor, asta e situaţia”, a declarat Guardiola reporterilor vineri, când a fost întrebat despre calendarul încărcat.
„Când noi am reuşit tripla, am avut un calendar similar, dar am învăţat cu mult timp în urmă să nu mă aştept la nimic diferit. Trebuie să ne adaptăm şi să luăm meci cu meci”, a adăugat el.
Marja de eroare a lui City este minimă într-o cursă pentru titlu care se anunţă foarte strânsă până la final.
„În ultimele săptămâni, Everton a avut rezultate foarte bune şi luptă pentru un loc în Europa. Nu putem obţine alt rezultat decât victoria”, a spus Guardiola.
Tehnicianul a oferit informaţii încurajatoare despre mijlocaşul Rodri şi fundaşii Ruben Dias şi Josko Gvardiol, deşi a spus că cei trei s-ar putea să nu fie pregătiţi să joace împotriva lui Everton.
„El (Rodri) se simte mai bine. Încă nu s-a antrenat cu noi, aşa că vom vedea în zilele următoare”, a spus Guardiola, adăugând că este „întotdeauna încrezător” când a fost întrebat dacă mijlocaşul ar putea face deplasarea.
„Ruben nu este încă în echipă. El, Josko şi Rodri se simt mai bine”, a spus Guardiola.
AGERPRES



