Malaga va găzdui turneul final al Cupei Davis 2022

Data:

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a confirmat că oraşul spaniol Malaga va găzdui turneul final (sferturi, semifinale şi finală) al Cupei Davis, prevăzut între 21 şi 27 noiembrie, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Oraşul iberic era deja sediul unei grupe din faza finală, alături de Bologna, Glasgow şi Hamburg, dar ITF va desemna acum o altă gazdă.

ITF, prin acest anunţ, a pus capăt zvonurilor că turneul final ar putea avea loc la Abu Dhabi, ceea ce ar fi adus un beneficiu important grupului Kosmos, din care face parte şi fotbalistul Gerard Pique (FC Barcelona).

Cele 16 echipe care vor disputa faza finală de anul acesta sunt Croaţia, finalista de anul trecut, Serbia, Marea Britanie (invitate), Canada şi cele 12 echipe care au obţinut calificarea în martie – Germania, Argentina, Australia, Belgia, Coreea de Sud, Spania (3-1 cu România), SUA, Franţa, Italia, Kazahstan, Olanda şi Suedia.

Acestea vor fi repartizate în patru grupe care se vor juca în oraşe distincte între 14 şi 18 septembrie, în timp ce turneul final, la care participă primele două clasate în fiecare grupă se va disputa între 21 şi 27 noiembrie, la final de sezon.

Tragerea a grupelor din faza finală are loc la Malaga pe 26 aprilie, în loc de Londra, la sediul ITF, conform planificării iniţiale.

Cupa David revine la Malaga pentru prima oară din 2003, când Spania a învins Argentina (3-2) în semifinalele competiţiei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...