‘Mai pot juca cel puţin un an la cel mai înalt nivel’, a afirmat Robert Lewandowski

Data:

Atacantul polonez al echipei FC Barcelona, Robert Lewandowski, a declarat că va putea juca „cel puţin un an la cel mai înalt nivel”, dar a refuzat să comenteze dacă are în vedere să prelungească contractul cu clubul catalan, care expiră la 30 iunie 2026, informează agenţia EFE.

Internaţionalul polonez a explicat, într-un interviu acordat „Mundo Deportivo” că se simte „bine din punct de vedere fizic şi mental”, adăugând că este „pregătit pentru sezonul viitor”.

„Vârsta este doar un număr”, a mai precizat atacantul, care în luna august va împlini 37 de ani şi care în acest sezon a înscris 42 de goluri, un record personal cu Barcelona.

Lewandowski a mai spus că este „prea devreme” pentru a vorbi despre o decizie pe care o va lua vara viitoare. „Am suficient timp să mă decid ce voi face. Acum nu este momentul”, a insistat atacantul, care a recunoscut că nu ştie ce îi va rezerva viitorul începând cu 30 iunie 2026.

„Pot spune ce vreau să fac acum, dar în fotbal un an este mult timp. Deocamdată, cel mai important este să mă pregătesc pentru a avea un sezon foarte bun”, a conchis golgheterul Barcelonei.

Totodată, Lewandowski a definit sezonul Barcelonei ca fiind „aproape perfect” şi a susţinut că antrenorul Hansi Flick a făcut posibil ca fiecare jucător „să joace la capacitate maximă”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...