Luis Suarez, dispus să revină la naţionala Uruguayului pentru Cupa Mondială 2026

Data:

Uruguayanul Luis Suarez, fostul atacant al echipelor Liverpool şi FC Barcelona, a deschis miercuri calea către o revenire la selecţionata ţării sale, declarând că nu va refuza niciodată să facă parte din lotul pentru Cupa Mondială de fotbal, după ce după ce şi-a anunţat retragerea din naţionala „Celeste” în timpul preliminariilor, informează EFE.

„Nu aş spune niciodată. Nu echipei naţionale, dacă are nevoie de mine, mai ales cu o Cupă Mondială care se apropie”, a declarat „El Pistolero” presei după şedinţa de pregătire a actualei sale echipe, Inter Milano, din Liga profesionistă nord-americană (MLS), la care este coleg cu superstarul argentinian Lionel Messi.

„La momentul respectiv, m-am dat la o parte pentru că am văzut că trebuie să fac loc jucătorilor mai tineri. Am spus ceva ce nu ar fi trebuit să spun. Mi-am cerut deja scuze celor de la care trebuia să-mi cer scuze”, a adăugat el.

Suarez, în vârstă de 39 de ani, şi-a anunţat retragerea din echipa Uruguayului în septembrie 2024, după un meci din preliminariile Cupei Mondiale împotriva Paraguayului, care s-a încheiat la egalitate, 0-0. În aceeaşi săptămână, atacantul confirmase într-o conferinţă de presă că meciul respectiv va fi ultimul pentru el în tricoul naţionalei „Celeste”, pentru care a marcat 69 de goluri în 143 de apariţii, fiind cel mai bun marcator din istoria selecţionatei ţării sale.

La scurt timp după anunţ, Suarez a fost foarte critic faţă de modul în care Marcelo Bielsa, actualul selecţioner, a condus echipa naţională, acuzându-l că a creat tensiuni în cadrul lotului.

De la retragerea din echipa naţională, atacantul s-a concentrat pe Inter Miami, club cu care a câştigat ulterior MLS Supporters’ Shield în 2024 şi Cupa MLS în 2025.

Cu toate acestea, rolul său la echipa americană s-a diminuat în ultimele luni sub conducerea fostului antrenor Javier Mascherano, însă se pare că lucrurile au început să revină la normal pentru Suarez odată cu sosirea lui Guillermo Hoyos la conducerea tehnică a grupării din Florida.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Queen’s (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 6-1, 6-3, vineri, în optimile...

Gabriela Ruse, învinsă de Barbora Krejcikova în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-2, vineri, în...

Fotbal – CM 2026: Selecţionerul francez Didier Deschamps nu ştie ce va face după Mondial

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care îşi va încheia mandatul la conducerea Les Bleus după...

Wout van Aert a abandonat după victoria din etapa a cincea a Turului AURA

Ciclistul belgian Wout van Aert s-a retras vineri din Turul AURA (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du...