Loredana Toma, dublă medaliată cu aur la Mondialele de Haltere: Se putea mai bine, întotdeauna sunt nemulţumită

Data:

Dublu medaliată cu aur la Campionatele Mondiale de haltere de la Bogota (Columbia), Loredana Toma, a afirmat că nu este mulţumită pe deplin de prestaţia sa, fiind întotdeauna convinsă că poate mai mult, potrivit Agerpres.

Campioana mondială la 71 de kg, la stilul smuls şi la total, Toma a ajuns cu greu în România, din cauza curselor aeriene suspendate.

„Nu ştiu ce a fost mai greu, recordul sau deplasarea. S-a anulat şi zborul, am ajuns cu maşina până la urmă, foarte grea deplasarea. A fost o competiţie grea, cu adversare puternice. Vorbim despre China, Statele Unite ale Americii, Ecuador care a făcut o surpriză. Nu se aştepta nimeni la o prestaţie atât de bună din partea ei. Dar şi eu am avut o prestaţie bună, chiar dacă se putea mai bine. Pentru că eu întotdeauna sunt nemulţumită, este loc de mai bine, întotdeauna. Eu m-am născut cu o ambiţie ieşită din comun şi enervantă pentru mulţi. Bineînţeles că mă gândesc la o medalie la Jocurile Olimpice”, a declarat Toma la sediul Ministerului Sportului.

Sportiva română a precizat că în timpul antrenamentelor săptămânale ridică greutăţi de până la 15 tone, fiind de asemenea supusă unui regim de creştere a greutăţii corporale.

„Într-o săptămână cred că ridic undeva la 10-15 tone. Am avut liber la mâncare şi până acum. Şi asta a fost foarte greu, pentru că a trebuit să urc în categoria de la 64 la 71 de kg. Şi chiar mi-a fost foarte greu, încă nu am ajuns acolo unde trebuie. Am concurat cu 1 kg în minus, ceea ce înseamnă dezavantaj. Dar cred că până la Paris voi ajunge la greutatea optimă. Am mâncat pui şi orez în cantităţi industriale, acum abia aştept să mănânc sarmale. Mă bucur că am câştigat medalii pentru Rapid la mondiale, nu ştiu dacă cineva a mai câştigat în ultimul timp o medalie atât de importantă. Am colaborat foarte bine până acum şi sper să colaborăm la fel până la Paris”, a afirmat sportiva legitimată la Rapid Bucureşti.

Întrebată ce cadou aşteaptă de Crăciun, Toma a arătat cele două medalii cucerite în Columbia: „Uitaţi cadourile pentru Crăciun, sunt două medalii. Anul ăsta cred că voi avea două zile de pauză, iar anul viitor calendarul competiţional va fi foarte încărcat şi nu se pune problema de sărbători. Va trebui să ţintesc către toate competiţiile. În primul rând Campionatul European, apoi Mondialul de anul viitor, apoi o Cupă mondială, va trebui să fiu acolo”.

Loredana Toma îşi doreşte ca pe viitor să bată din nou recordul mondial pe care l-a stabilit la stilul smuls la 119 kg.

„Trebuie să mai schimb numărul ăsta la smuls, 119. Trebuie să schimb prefixul, la 12, trebuie să schimb totalul… Mai avem de muncit şi de mâncat, mai avem de corectat lucruri, dar avem timp şi sunt convinsă că le vom pune pe toate la punct”, a mai spus campioana mondială.

Secretarul general al Federaţiei Române de Haltere, George Pădure a afirmat că Toma rămâne cea mai importantă halterofilă din România şi că visează „cu ochii deschişi la Paris”.

„Pentru federaţie înseamnă foarte mult, nici nu se putea mai mult, o revenire extraordinară după o perioadă destul de grea pe care o cunoaştem cu toţii. Loredana rămâne cea mai importantă halterofilă, cea mai titrată sportivă a noastră, nici nu ne aşteptam să nu obţină o performanţă remarcabilă, în ciuda tuturor provocărilor cu care s-a confruntat personal. Nu este uşor să te afli în pragul plecărilor la Jocurile Olimpice şi să afli că nu mai poţi participa. Putem visa cu ochii deschişi la calificarea de la Paris. Noi, europenii, suntem un pic dezavantajaţi în parcursul pentru Olimpiadă, pentru că vor fi doar două competiţii care să vor desfăşura pe continentul nostru, mă refer la cele acreditate pentru calificare, restul desfăşurându-se în Pan America sau în Asia. De data aceasta sistemul de calificare urmăreşte totalul, cel mai bun rezultat al sportivului, orice abordare, orice participare va fi extrem de importantă pentru fiecare dintre sportivi”, a declarat Pădure.

Oficialul FRH a precizat că în acest moment federaţia are toleranţă zero faţă de cazuri de dopaj, după scandalurile din ultimii ani care au dus la suspendarea sportivilor în cauză.

„Acum totul se reduce la două cuvinte, toleranţă zero. Am primit o serie de măsuri corective, care erau oarecum condiţionale pentru a beneficia de anumite reduceri de perioade de suspendare, sau de a beneficia de dreptul de participare într-un termen mai scurt. Le-am considerat măsuri obligatorii de adoptat la nivelul forului nostru şi eu zic că suntem pe drumul cel bun. Măsurile pe care le-am întreprins în ultimul timp şi numărul de controale pe care îl asigurăm constant zic că sunt un pas important în ceea ce a însemnat acest parcurs de reformă, care cu siguranţă nu se poate întâmpla de azi pe mâine, dar, cu siguranţă, producea efecte”, a adăugat Pădure.

Sportiva română Loredana Toma a cucerit două medalii de aur, luni, la Campionatele Mondiale de haltere de la Bogota (Columbia), în cadrul cat. 71 kg, la stilul smuls şi la total.

Toma s-a impus la smuls cu 119 kg, nou record mondial de senioare, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Haltere.

Românca a fost a patra la stilul aruncat, cu 137 kg, în timp ce la total a încheiat pe prima poziţie, cu 256 kg, fiind urmată de chinezoaica Tiantian Zeng, 253 kg, şi de Angie Palacios (Ecuador), cu 252 kg.

România a încheiat Mondialele de la Bogota cu trei medalii, cele două de aur câştigate de Loredana Toma şi argintul obţinut de Mihaela-Valentina Cambei la stilul smuls, în cadrul categoriei olimpice 49 kg.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...