Echipele de fotbal FC Liverpool şi Manchester City, două dintre pretendentele la titlul de campioană a Angliei în acest sezon, au scăpat printre degete victoria în meciurile disputate duminică în etapa a 20-a din Premier League, lucru de care a profitat liderul Arsenal Londra.
Liverpool a remizat în deplasare cu Fulham, scor 2-2, la capătul unei partide în care „cormoranii” au marcat al doilea lor gol în timpul adiţional, prin olandezul Cody Gakpo (90+4), înainte ca londonezii să egaleze în minutul 90+7 prin Harrison Reed, jucător introdus în joc cu cinci minute mai devreme.
Manchester City a condus la rândul ei cu 1-0 în întâlnirea de pe teren propriu cu Chelsea Londra, prin reuşita olandezului Tijjani Reijnders (42), însă oaspeţii au restabilit egalitatea în minutul 90+4, prin argentinianul Enzo Fernandez.
Graţie acestui punct, „cetăţenii” au revenit pe locul secund în clasament, cu 42 de puncte, devansând-o la golaveraj pe Aston Villa, însă s-au distanţat la şase puncte de Arsenal Londra, care şi-a consolidat poziţia de lider după victoria la limită obţinută sâmbătă, în deplasare, cu AFC Bournemouth (3-2).
Liverpool, campioana en titre, a rămas pe poziţia a patra a clasamentului, cu 34 de puncte, la mare distanţă de trioul de pe podium.
Rezultate:
Sâmbătă
Aston Villa – Nottingham Forest 3-1
Au marcat: Watkins (45+1), McGinn (49, 73), respectiv Gibbs-White (61).
Brighton – Burnley 2-0
Au marcat: Rutter (29), Ayari (47).
Wolverhampton – West Ham United 3-1
Au marcat: Jhon Arias (4), Hee-chan Hwang (30 – penalty), Matheus Mane (41).
Bournemouth – Arsenal Londra 2-3
Au marcat: Evanilson (10), Kroupi (76), respectiv Gabriel Magalhaes (16), Rice (54, 71).
Duminică
Leeds United – Manchester United 1-1
Au marcat: Brenden Aaronson (62), respectiv Matheus Cunha (65).
Everton – Brentford 2-4
Au marcat: Beto (66), Thierno Barry (90+1), respectiv Igor Thiago (11, 51, 88), Nathan Michael Collins (50).
Newcastle – Crystal Palace 2-0
Au marcat: Bruno Guimaraes (71), Malick Thiaw (78).
Tottenham Hotspur – Sunderland 1-1
Au marcat: Ben Davies (30), respectiv Brian Brobbey (80).
Fundaşul Radu Drăguşin a fost rezervă la Tottenham.
Fulham – FC Liverpool 2-2
Au marcat: Harry Wilson (17), Harrison Reed (90+7), respectiv Wirtz (57), Gakpo (90+4).
Manchester City – Chelsea Londra 1-1
Au marcat: Tijjani Reijnders (42), respectiv Enzo Fernandez (90+4).
Clasament:
1. Arsenal Londra 48 puncte
2. Manchester City 42
3. Aston Villa 42
4. FC Liverpool 34
5. Chelsea Londra 31
6. Manchester United 31
7. Brentford 30
8. Sunderland 30
…
AGERPRES



