Liverpool şi-a prezentat noile achiziţii în amicalul cu Athletic Bilbao (3-2), pe stadionul Anfield

Data:

FC Liverpool, campioana en titre a Angliei, care a investit în această vară 270 de milioane de lire sterline (310 milioane euro) în transferuri, şi-a prezentat noile achiziţii cu ocazia meciului amical câştigat cu scorul de 3-2 în faţa echipei spaniole Athletic Bilbao, luni, pe stadionul Anfield, informează DPA.

Internaţionalul german Florian Wirtz le-a oferit celor 59.774 de fani prezenţi în tribune o idee despre motivul pentru care Liverpool a acceptat să plătească o sumă record pentru fotbalul britanic (116 milioane de lire sterline, inclusiv bonusuri, conform presei britanice – n.red), însă golurile „cormoranilor” au fost marcate de doi jucători deja consacraţi în Premier League, egipteanul Mohamed Salah (14), care a ratat şi un penalty, şi Cody Gakpo, autorul unei duble (55, 70). Pentru basci au înscris Oihan Sancet (29) şi Cody Gakpo (64 autogol).

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, consideră că Wirtz va reuşi să suplinească creativitatea pierdută după plecarea fundaşului englez Trent Alexander-Arnold la Real Madrid.

„Cred că există întotdeauna loc de îmbunătăţiri în fiecare compartiment şi am adăugat câteva arme suplimentare, în opinia mea. Florian are multă creativitate în ultima treime, iar noi am pierdut multă creativitate în apărare după plecarea lui Trent”, a spus Slot.

Înaintea acestui amical a avut loc un meci între echipele de rezerve ale celor două cluburi, câştigat cu 4-1 de Liverpool.

La prima sa apariţie pe Anfield după titlul cucerit în sezonul trecut, FC Liverpool i-a adus un omagiu portughezului Diogo Jota, care şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier produs la începutul lunii iulie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA a respins plângerea clubului FC Barcelona împotriva arbitrului român Istvan Kovacs

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a respins plângerea oficială depusă de clubul FC Barcelona la...

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...