Liverpool, învinsă cu 4-1 de Napoli în Liga Campionilor. Bayern, victorie cu Inter

Data:

Liverpool, finalista ediţiei trecute, a fost învinsă de Napoli cu scorul de 4-1, în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, potrivit Agerpres.

Napoli a condus cu 4-0 pe Stadionul ”Diego Maradona”, prin golurile marcate de Piotr Zielinski (două), Andre Zambo Anguissa şi Giovanni Simeone, ratând şi un penalty prin Victor Osimhen. Golul de onoare al ”cormoranilor” a fost reuşit de Luis Diaz.

Bayern a debutat cu o victorie în capul de afiş al serii, 2-0 cu Inter, la Milano. Leroy Sane a deschis scorul, bavarezii tranşând disputa prin autogolul lui Danilo D’Ambrosio.

FC Barcelona a făcut scor cu campioana Cehiei, Viktoria Plzen, 5-1, polonezul Robert Lewandowski reuşind un hat-trick. Franck Kessie şi Ferran Torres au marcat celelalte goluri ale catalanilor, în timp ce pentru oaspeţi a punctat Jan Sykora.

Tottenham Hotspur a dispus de Olympique Marseille cu 2-0, prin dubla lui Richarlison, profitând de faptul că vicecampioana Franţei a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică, după eliminarea lui Chancel Mbemba.

Pe Metropolitano din Madrid s-a desfăşurat un meci în care cele două protagoniste şi suporterii lor au trecut pe rând de la agonie la extaz. Oaspeţii au rămas în zece oameni în min. 82, când iranianul Mehdi Taremi a primit al doilea cartonaş galben. Atletico a deschis scorul prin Mario Hermoso (90+2), dar portughezii au reuşit egalarea, prin Mateus Uribe (90+6 – penalty). Oaspeţii nu au plecat cu un punct, deoarece Antoine Griezmann a înscris golul victoriei madrilenilor la ultima fază (90+11).

Ajax Amsterdam a surclasat-o pe Glasgow Rangers cu scorul de 4-0, pe teren propriu. ”Lăncierii” s-au impus prin golurile marcate de Edson Alvarez (17), Steven Berghuis (32), Mohammed Kudus (33) şi Steven Bergwijn (80) în faţa vicecampioanei Scoţiei, la care este legitimat şi românul Ianis Hagi.

Eintracht Frankfurt, câştigătoarea Europa League în sezonul trecut, după o finală cu Rangers, a avut parte de un debut nefericit în Champions League, fiind învinsă acasă de Sporting Lisabona cu 3-0.

Lusitanii au făcut diferenţa în ultima jumătate de oră, prin golurile semnate de Marcus Edwards (65), Trincao (67) şi Nuno Santos (82).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...