Liverpool, învingătoare la Newcastle printr-un gol marcat în mintutul 100 de un jucător în vârstă de 16 ani

Data:

FC Liverpool, campioana en titre a Angliei, a învins la limită în deplasare, cu scorul de 3-2, formaţia Newcastle United, luni seara, la capătul unui meci spectaculos care a încheiat etapa a doua din Premier League, a cărui soartă a fost decisă în minutul 100 (90+10) de un jucător în vârstă de 16 ani, Rio Ngumoha.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 35, prin Ryan Gravenberch, iar apoi şi-au majorat avantajul imediat după pauză, prin Hugo Ekitike (46), după ce Newcastle a rămas în inferioritate numerică în finalul primei reprize, în urma cartonaşului roşu primit de extrema Anthony Gordon (45+3), pentru o intrare dură asupra căpitanului lui Liverpool, Virgil van Dijk.

Chiar şi în inferioritate numerică, „coţofenele” au reuşit să revină şi să restabilească egalitatea, prin golurile lui Bruno Guimaraes (57) şi William Osuma (88), iar jocul părea că se îndreaptă spre o remiză, însă Rio Ngumoha a reuşit să dea lovitura în cel de-al zecelea minut al timpului adiţional, aducând victoria „cormoranilor”

Conform presei britanice, Rio Ngumoha este al doilea jucător în vârstă de 16 ani din istoria fotbalului englez care reuşeşte să înscrie un gol decisiv în Premier League, după Wayne Rooney, care a adus victoria echipei Everton într-un meci cu Arsenal Londra, disputat în octombrie 2002. Rooney avea la momentul respectiv 16 ani şi 361 de zile, exact cu o zi mai puţin decât Ngumoha, care va împlini vineri 17 ani.

FC Liverpool şi-a luat cu această ocazie revanşa după finala Cupei Ligii engleze de fotbal, pierdută în luna martie în faţa formaţiei Newcastle.

Echipa pregătită de Arne Slot se pregăteşte acum pentru un nou duel dificil, împotriva echipei Arsenal Londra, principala sa rivală în lupta pentru titlu în sezonul trecut, pe care o va înfrunta duminică pe stadionul Anfield.

Rezultate:
Vineri
West Ham United – Chelsea Londra 1-5
Au marcat: Paqueta (6), respectiv Joao Pedro (15), Pedro Neto (23), Enzo Fernandez (34), Moises Caicedo (54), Chalobah (58).

Sâmbătă
Manchester City – Tottenham Hotspur 0-2
Au marcat: Brennan Johnson (35), Palhinha (45+2).
Fundaşul român Radu Drăguşin nu a făcut parte din lotul lui Tottenham.

Bournemouth – Wolverhampton 1-0
A marcat: Marcus Tavernier (4).

Brentford – Aston Villa 1-0
A marcat: Dango Ouattara (12).

Burnley – Sunderland 2-0
Au marcat: Cullen (47), Jaidon Anthony (88).

Arsenal Londra – Leeds United 5-0
Au marcat: Jurrien Timber (34, 56), Saka (45+1), Gyokeres (48, 90+5 – penalty).

Duminică
Crystal Palace – Nottingham Forest 1-1
Au marcat: Ismaila Sarr (37), respectiv Hudson-Odoi (57).

Everton – Brighton 2-0
Au marcat: Iliman Ndiaye (23), Garner (52).

Fulham – Manchester United 1-1
Au marcat: Smith-Rowe (73), respectiv Rodrigo Muniz (58 – autogol).

Luni
Newcastle – FC Liverpool 2-3
Au marcat: Bruno Guimaraes (57), Osula (88), respectiv Gravenberch (35), Ekitike (46), Ngumoha (90+10).

Primele locuri în clasament sunt ocupate de Arsenal, Tottenham şi Liverpool, cu câte 6 puncte, departajate de golaveraj, urmate de Chelsea şi Nottingham Forest, ambele cu câte 4 puncte etc.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz a trecut cu bine de primul obstacol la US Open, Reilly Opelka

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 ATP, l-a învins pe gigantul american Reilly Opelka (2,11 m) cu 6-4,...

Americancele Venus Williams şi Madison Keys au pierdut în primul tur la US Open

Legendara jucătoare americană de tenis Venus Williams, revenit luna trecută în circuitul profesionist, la vârsta de 45 de...

Gabriela Ruse, învinsă de Daria Kasatkina în primul tur la US Open

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de australianca de origine rusă Daria Kasatkina cu 7-5,...

Andrei Raţiu, integralist la Rayo Vallecano în meciul cu Athletic Bilbao (0-1) din campionatul Spaniei

Rayo Vallecano, echipa internaţionalului român Andrei Raţiu, a fost învinsă la limită în deplasare, cu scorul de 1-0,...