Liverpool a pus capăt invincibilităţii lui Napoli. Tottenham şi Eintracht, calificate în optimile Ligii Campionilor

Data:

Liverpool i-a produs prima înfrângere în acest sezon lui Napoli, pe care a învins-o cu scorul de 2-0, pe Anfield, în etapa a şasea a grupelor Ligii Campionilor, potrivit Agerpres.

Napoli venea după cinci victorii în Champions League şi zece victorii şi două egaluri în Serie A, fiind una dintre cele mai în formă echipe de pe continent.

Tottenham şi Eintracht s-au calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după victorii obţinute în deplasare.

Tottenham a câştigat la Marsilia, 2-1 cu Olympique, după ce gazdele au deschis scorul pe Stade Velodrome prin Chancel Mbemba (45+2). Fundaşul francez Clement Lenglet a egalat după pauză (54), iar danezul Pierre Hojbjerg a adus victoria in extremis (90+5).

Sporting Lisabona a deschis şi ea scorul în disputa cu Eintracht Frankfurt, prin Arthur (39), dar deţinătoarea trofeului Europa League a reuşit să întoarcă scorul după pauză şi să se califice în optimile de finală la prima sa participare în Champions League. Japonezul Daichi Kamada a egalat din penalty (62), iar Randal Kolo Muani a marcat golul victoriei (72).

Bayern Munchen a încheiat Grupa C cu victorii pe linie, după ce a dispus de Inter Milano cu 2-0, prin golurile marcate de Benjamin Pavard (32) şi Eric Maxim Choupo-Moting (72).

FC Barcelona s-a impus în deplasare cu 4-2 în faţa campioanei Cehiei, Viktoria Plzen, în primul meci arbitrat de românul Radu Petrescu în Champions League. Marcos Alonso (6), Ferran Torres (44, 54) şi Pablo Torre Carral (75) au înscris golurile catalanilor, în timp ce pentru cehi a punctat Tomas Chory (52 – penalty, 63).

Ajax a învins-o pe Rangers cu 3-1 la Glasgow, ultimul gol al ”lăncierilor” fiind semnat de Chico Conceicao, fiind lui Sergio Conceicao, antrenorul lui FC Porto.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...