Liverpool a învins-o pe Atletico Madrid cu propriile arme, afirmă antrenorul Arne Slot

Data:

FC Liverpool a folosit arma obişnuită a lui Atletico Madrid, „mentalitatea sa incredibilă”, pentru a învinge echipa spaniolă, cu scorul de 3-2, miercuri seara pe stadionul Anfield, la debutul în noua ediţie a Ligii Campionilor la fotbal, a declarat antrenorul Arne Slot.

Campioana Angliei a condus cu 2-0 după şase minute de joc, graţie reuşitelor lui Derek Robertson şi Mohamed Salah, dar a obţinut victoria în timpul adiţional al meciului, după ce adversara sa a egalat între timp, graţie unei duble reuşite de Marcos Llorente.

„Dacă vrei să învingi o echipă precum Atlético, care este cunoscută pentru mentalitatea sa incredibilă, trebuie să o învingi cu propriile arme, adică cu starea sa de spirit”, a declarat Slot pentru TNT Sports.

Antrenorul olandez a regretat însă că echipa sa nu a închis meciul mai devreme. „Ar fi trebuit să ne facem viaţa mai uşoară”, pentru că, „atunci când diferenţa este de un singur gol, orice se poate întâmpla”.

Slot le-a transmis jucătorilor săi acest mesaj: ”Nici măcar nu vă uitaţi la scor, simţiţi doar presiunea urgenţei în fiecare secundă” şi „timp de 90 de minute”.

Liverpool a smuls în final victoria cu o lovitură de cap a căpitanului Virgil van Dijk, după un corner, în minutul 90+2.

Atlético este „o echipă care nu renunţă niciodată, are jucători de calitate, care te pot pedepsi dacă îţi pierzi concentrarea pentru o fracţiune de secundă”, a comentat la rândul său fundaşul olandez. Dar „încă o dată, am găsit o modalitate de a trece cu bine. A fost o altă seară europeană grozavă aici”, a subliniat Virgil van Dijk.

Pe 30 septembrie, Liverpool se va deplasa la Istanbul pentru meciul cu Galatasaray din etapa a doua a Ligii Campionilor, în timp ce Atletico Madrid va primi în aceeaşi zi vizita formaţiei germane Eintracht Frankfurt.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...