Lionel Scaloni: Între Maradona şi Messi l-aş prefera pe Messi, cel mai bun din istorie

Data:

Lionel Scaloni, selecţionerul echipei de fotbal a Argentinei, proaspăt campioană mondială în Qatar, a declarat că dacă ar fi să aleagă între Diego Armando Maradona şi Leo Messi, l-ar alege pe Messi, „cel mai bun din istorie”, afirmând în acelaşi timp că are o legătură „specială” cu acesta, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Antrenorul argentinian este marele artizan al succeselor echipei „Albiceleste” de când a preluat comanda în 2018, iar palmaresul său include o Cupă Mondială (2022), o Copa America (2021) şi Cupa Campionilor CONMEBOL-UEFA (2022), cunoscută drept Finalissima.

„Cupa Mondială a fost un film şi o călătorie incredibilă. Cheia întregului turneu a fost să te bucuri ştiind cât de greu a fost şi că oricine ar fi putut câştiga trofeul”, a precizat Scaloni, adăugând că nu a mai revăzut finala de când s-a întors din Qatar.

„Până în minutul 80, am ştiut că este un meci spectaculos, dar de atunci a devenit diferit. Am imaginile în cap şi acum. Dar victoria Argentinei a venit din comuniunea care s-a creat în jurul acestei echipe”, a mai spus Scaloni.

Selecţionerul argentinian şi-a exprimat şi opinia sa privind preferinţele sale ca fotbalist între Diego Armando Maradona şi Leo Messi, cei mai importanţi doi jucători din istoria Argentinei.

„Dacă ar fi să-l aleg pe unul dintre ei, l-aş alege pe Leo, cu care am o relaţie specială. Este cel mai bun jucător din istorie, dar Maradona a fost genial”, a conchis Scaloni.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...