Lionel Messi nu se gândeşte deocamdată la Cupa Mondială din 2026

Data:

Starul argentinian Lionel Messi, care joacă în prezent în Statele Unite, la echipa Inter Miami, a afirmat că în acest moment trăieşte „zi după zi fără să se gândească mai departe” şi că va trebui să vadă cum se simte înainte de a lua o decizie cu privire la participarea sa la Cupa Mondială de fotbal din anul 2026, informează EFE.

„Nu ştiu, adevărul este că m-au întrebat de mai multe ori, mai ales în Argentina. Sper să termin foarte bine anul acesta, să avem un presezon bun, pe care nu l-am avut anul trecut, cu toate deplasările pe care le-am avut. Începând de acolo, voi vedea cum mă simt”, a spus Messi într-un interviu acordat portalului „433” şi difuzat joi.

„Ştiu că suntem aproape (de Cupa Mondială 2026 – n.red.), dar pe de altă parte mai este mult timp şi se întâmplă multe lucruri în fotbal. Nu mă gândesc la asta, doar trăiesc zi de zi fără să mă gândesc mai departe”, a adăugat el.

Messi, care a marcat 20 de goluri pentru Inter Miami şi a oferit 16 pase decisive în sezonul regulat din Major League Soccer, a împlinit 37 de ani în luna iunie.

Argentinianul a subliniat că trăieşte o perioadă foarte bună la Miami şi că nu are încă un plan pentru viitorul său pe termen lung, deşi a exclus posibilitatea de a deveni antrenor după ce va agăţa ghetele în cui.

„Ştiu că antrenor cred că nu mi-ar plăcea să fiu. Dar nici nu sunt sigur ce ar putea fi. Apreciez mult mai mult ceea ce experimentez în fiecare zi. Mă gândesc doar să mă antrenez, să joc şi totul să decurgă bine”, a adăugat Messi, subliniind că adaptarea sa la MLS a decurs bine, după perioada petrecută la Paris Saint-Germain.

„Mi-am schimbat puţin de joc, şi din cauza situaţiei mele, din cauza vârstei mele. M-am adaptat puţin la toate. Am început să mă reinventez şi să mă adaptez la ligă, pentru că era ceva nou pentru mine. M-am simţit foarte confortabil de la început”, a precizat el.

Lionel Messi a dezvăluit în interviul său că se simte „recunoscător” pentru tot ceea ce a reuşit să realizeze în cariera sa şi a definit succesul de la Cupa Mondială 2022 drept „cel mai mare vis” pe care l-a avut.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...