Lionel Messi, nominalizat pentru Premiul MVP al Ligii nord-americane

Data:

Lionel Messi a fost nominalizat pentru Premiul MVP, atribuit celui mai valoros jucător al Ligii nord-americane de fotbal (MLS), la puţin timp după ce clubul său, Inter Miami, a anunţat prelungirea contractului superstarului argentinian până în 2028, informează EFE.

Messi este marele favorit la câştigarea acestui premiu, după ce a încheiat sezonul regulat al MLS cu cel mai mare număr de goluri marcate (29), reuşind totodată şi 19 pase decisive.

Pe lista finaliştilor pentru Premiul MVP mai figurează gabonezul Denis Bouanga (Los Angeles FC), danezul Anders Dreyer (San Diego FC), brazilianul Evander (FC Cincinnati) şi britanicul Sam Surridge (Nashville SC).

Bouanga a marcat 24 de goluri, la fel ca şi Surridge. Dreyer a înscris la rândul său 19 goluri şi a oferit 19 pase decisive, în timp ce Evander a marcat 18 goluri şi a oferit 15 assist-uri.

Argentinianul a declarat joi, după ce şi-a prelungit contractul cu Inter Miami, că decizia de a rămâne la clubul din Florida „nu este doar un vis, ci şi o realitate frumoasă”.

„Este o bucurie să rămân aici şi să continui acest proiect care, pe lângă faptul că este un vis, este o realitate frumoasă: să joc pe acest stadion, Miami Freedom Park. Am fost foarte fericit de când am ajuns la Miami, aşa că sunt foarte fericit de continui”, a declarat Messi.

Atacantul în vârstă de 38 de ani va rămâne la Inter Miami şi va juca pe noul stadion, Freedom Park, a cărui construcţie va fi finalizată în 2026.

„Suntem foarte nerăbdători să ajungem în momentul în care vom putea juca pe Miami Freedom Park. Suntem nerăbdători să fie terminat, să-l putem experimenta din interior, în noua noastră casă, iar oamenii să se poată bucura la rândul lor de el. Va fi un lucru minunat să jucăm acasă pe un teren atât de spectaculos”, a adăugat Messi de pe şantierul noului stadion.

Lionel Messi, fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain, este cel mai titrat jucător din toate timpurile, cu un total de 46 de trofee.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Salah a participat la antrenamentul de luni al lui Liverpool

Mohamed Salah a zâmbit şi a stat de vorbă cu coechipierii săi în timp ce participa luni la...

Cristian Chivu îşi pune amprenta asupra lui Inter Milano (AFP)

Cristian Chivu "îşi pune amprenta" asupra lui Inter Milano, scrie luni AFP, ce remarcă rezultatele bune obţinute de...

Bayern Munchen şi RB Leipzig, advesare în sferturile de finală ale Cupei Germaniei

Bayern Munchen şi RB Leipzig, primele două clasate în Bundesliga, vor fi adversare în sferturile de finală ale...

Tottenham îl investighează pe Yves Bissouma pentru consum de gaz ilariant

Clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur îl investighează pe jucătorul său Yves Bissouma, după ce un videoclip în...