Lionel Messi, desemnat de BBC Personalitea sportivă a anului 2022

Data:

Lionel Messi, căpitanul selecţionatei de fotbal a Argentinei, a fost desemnat de BBC Personalitatea sportivă a anului 2022, la două zile după câştigarea Cupei Mondiale din Qatar., anunță Agerpres.

Messi, în vârstă de 35 de ani, a condus naţionala ţării sale la câştigarea primului titlu de campioană a lumii după o aşteptare de 36 de ani, graţie victoriei din finala cu Franţei.

Atacantul echipei Paris Saint-Germain a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Qatar, pe parcursul căreia a marcat şapte goluri.

Lionel Messi, care a disputat a cincea Cupă Mondială din cariera sa, a înscris de două ori în finala cu Franţa, iar apoi a transformat unul dintre penalty-uri la loviturile de departajare, contribuind la victoria cu 4-2 a echipei sale, după ce scorul a fost egal la finalul prelungirilor (3-3).

Fostul jucător al echipei FC Barcelona este considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, fiind singurul din istorie care a cucerit de şapte ori trofeul Balonul de Aur.

Messi a înscris în total 793 de goluri şi a cucerit 42 de titluri şi trofee, la nivel de club şi echipă naţională, iar finala Cupei Mondiale din Qatar a fost a doua din cariera sa, după cea pierdută în 2014 în faţa Germaniei (0-1 după prelungiri).

„BBC Personality’s World Sport Star of the Year” este atribuit de un juriu sportivului care a obţinut cel mai notabil succes pe scena mondială în cursul anului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...

‘Este ceva special să porţi numărul 10’, a spus Mbappe după victoria lui Real Madrid

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul golului care a adus victoria echipei Real Madrid (1-0) în faţa formaţiei Osasuna...

Bayern Munchen, favorita unanimă a antrenorilor din Bundesliga la titlu în noul sezon

Campioana en titre, Bayern Munchen, este favorita unanimă a antrenorilor din prima ligă germană de fotbal la câştigarea...