Liga spaniolă de fotbal a condamnat joi insultele rasiste care l-au vizat pe Vinicius, atacantul lui Real Madrid, chiar înainte de înfrângerea dezastruoasă de miercuri, 2-3 în faţa lui Albacete în optimile de finală ale Cupei Spaniei, informează AFP.
„La Liga condamnă toate insultele rasiste. Pe teren şi în afara lui, nu există loc pentru ură”, a scris La Liga pe reţelele de socializare, mesaj însoţit de sloganul „LaLiga. Puterea fotbalului nostru împotriva rasismului”.
Într-o înregistrare video difuzată în special de ziarul AS, un grup de suporteri ai echipei Albacete, adunaţi în apropierea stadionului Carlos Belmonte înainte de meci, poate fi văzut proferând scandări rasiste la adresa atacantului brazilian al lui Real.
Albacete, o echipă aflată în dificultate în liga a doua spaniolă, a eliminat-o apoi pe Real Madrid, o înfrângere usturătoare pentru primul meci ca antrenor al lui Alvaro Arbeola, care l-a înlocuit luni pe fostul său coechipier Xabi Alonso.
Portarul lui Real Madrid, Thibaut Courtois, şi-a exprimat miercuri seară indignarea faţă de incident, postând pe reţelele de socializare imagini cu comentariul: „Opriţi rasismul! Este ruşinos”.
Nu este prima dată când Vinicius este victima unui astfel de comportament în Spania.
În mai 2025, cinci suporteri ai lui Valladolid au fost condamnaţi la un an de închisoare, „o sentinţă istorică”, cum a descris-o La Liga la vremea respectivă, după ce l-au insultat pe jucător în decembrie 2022.
O lună mai târziu, patru membri ai grupării ultra Frente Atletico, care spânzuraseră o efigie purtând tricoul lui Vinicius în ianuarie 2023 înaintea unui derby, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între 14 şi 22 de luni. În cele din urmă, ei au ajuns la un acord pentru transformarea acestor pedepse, în special în amenzi. AGERPRES



