Liga Campionilor – ‘Valverde reprezintă perfecţiunea lui Real Madrid’, a afirmat antrenorul Alvaro Arbeloa

Data:

Uruguayanul Fede Valverde, care a avut o evoluţie fabuloasă, reuşind un hat-trick în prima repriză a meciului cu Manchester City (3-0), miercuri, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, „reprezintă” perfecţiunea a ceea ce înseamnă Real Madrid”, a spus antrenorul Alvaro Arbeloa, citat de AFP.

„El este un jucător care reprezintă perfect ce înseamnă Real Madrid. Este unul dintre liderii acestei echipe şi va rămâne aşa mult timp de acum încolo. Performanţa sa din această seară mă face extrem de mândru, pentru că o merită, după toate sacrificiile pe care le-a făcut”, a declarat Arbeloa într-o conferinţă de presă.

„El este întotdeauna primul care intervine atunci când lucrurile merg prost. Întotdeauna conduce prin puterea exemplului şi mă bucur foarte mult pentru el. A fost peste tot în seara asta şi a marcat trei goluri. Este o seară care va rămâne în amintire”, a adăugat el.

Antrenorul madrilen şi-a manifestat, totodată, satisfacţia pentru prestaţia colectivă a echipei sale: „Cel mai bun meci al nostru? Cu siguranţă este meciul în care ne-am urmat cel mai bine planul de joc. În această seară am fost o echipă cu majuscule. De asta avem nevoie în fiecare meci. Această echipă este plină de jucători grozavi, dar trebuie să fii şi o echipă mare pentru a câştiga împotriva lui Manchester City, sau împotriva lui Elche”, a afirmat el.

„Real Madrid este capabilă de orice. Am spus că nu suntem inferiori nimănui, că îi vom privi în ochi şi am făcut-o. Acest meci demonstrează de ce suntem capabili”, a conchis Arbeloa.

La rândul lui, omologul său Pep Guardiola a considerat că echipa sa poate nu merita o înfrângere atât de grea.

„Meciul nostru nu a fost atât de rău pe cât sugerează scorul. De câte ori am intrat în careu? A fost doar o chestiune de a da pasa potrivită şi de a o trimite în plasă, ne-a lipsit acel mic detaliu”, a lamentat el.

Fede Valverde a reuşit un hat-trick în prima repriză (20, 27, 42), iar echipa antrenată de Alvaro Arbeloa putea câştiga şi mai clar, dar Vinicius Junior a ratat un penalty în min. 58.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...

Real Madrid, ‘un dar de la Dumnezeu’ pentru Kylian Mbappe

Atacantul Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, a afirmat că posibilitatea de a juca la Real...