Liga 1: FC Voluntari – Universitatea Craiova 3-1, în play-off

Data:

FC Voluntari a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a doua a fazei play-off a Ligii I de fotbal, anunță Agerpres.

Gazdele au deschis scorul prin autogolul lui Vladimir Screciu (7), la centrarea portughezului Ricardinho.

Universitatea, care a controlat jocul în cea mai mare parte a sa, fără a avea claritate sau a-şi crea prea multe ocazii de gol, a restabilit egalitatea prin brazilianul Gustavo (64), din centrarea lui Andrei Ivan.

Ilfovenii au revenit la scurt timp în avantaj, Ricardinho marcând în urma unui corner, profitând de intervenţia nereuşită a portarului Mirko Pigliacelli (67).

Atacantul slovac Adam Nemec a închis tabela (73), după o nouă eroare a lui Screciu.

FC Voluntari a obţinut prima sa victorie în play-off.

Universitatea era neînvinsă de opt etape şi venea după şapte victorii consecutive, ultimele patru fără gol primit.

FC Voluntari pierduse ultimele sale trei meciuri şi avea doar un punct câştigat în ultimele patru etape.

În sezonul regulat, Universitatea a câştigat cu 3-0 acasă, în timp ce meciul de la Voluntari s-a încheiat la egalitate, 1-1.

FC Voluntari – Universitatea Craiova 3-1 (1-0), Stadion ”Anghel Iordănescu” – Voluntari
Au marcat: Vladimir Screciu (7, autogol), Ricardinho (67), Adam Nemec (73), respectiv Gustavo Di Mauro Vagenin (64).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Piteşti)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fabio Cannavaro a dezvăluit cât de aproape a fost să devină selecţionerul Italiei

Fabio Cannavaro a explicat cât de aproape a fost să devină succesorul lui Luciano Spalletti la conducerea reprezentativei...

Jamal Musiala a revenit la antrenamentele lui Bayern

Conducătorul de joc al lui Bayern Munchen, Jamal Musiala, a revenit la antrenamentele echipei marţi, la 164 de...

Gianluigi Donnarumma, votat cel mai bun portar al anului 2025

Portarul italian Gianluigi Donnarumma a câştigat marţi premiul FIFA pentru cel mai bun portar, după ce a ajutat-o...

Lamine Yamal, cel mai bun jucător Under-20 în ancheta IFFHS

Atacantul Lamine Yamal de la FC Barcelona a fost ales cel mai bun jucător sub 20 de ani...