Lewis Hamilton vrea să rămână în Formula 1 şi după 2023, când îi expiră contractul cu Mercedes

Data:

Lewis Hamilton a anunţat că nu are de gând să părăsească Mondialul de Formula 1 la finalul sezonului 2023, când îi expiră contractul cu echipa Mercedes, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Plănuiesc să stau mai mult, însă nu este scris în piatră cât timp. Mă simt bine, încă îmi place ceea ce fac. Şi mai aveam multe de făcut, multe de realizat împreună. Deci nu am de gând să părăsesc Formula 1 în curând”, a declarat Hamilton la Suzuka, unde se pregăteşte să participe la Marele Premiu al Japoniei, programat în acest weekend.

Lewis Hamilton, care va împlini 38 de ani în ianuarie, a debutat în Formula 1 în 2007, sub culorile echipei McLaren, înainte de a pleca la Mercedes, în 2013.

Britanicul, care a semnat anul trecut o prelungire a contractului său cu Mercedes până în 2023, este deţinătorul recordului de titluri cucerite în Formula 1 (şapte), la egalitate cu fostul pilot german Michael Schumacher.

În sezonul trecut, el a fost la un pas de a opta sa coroană mondială, pe care a ratat-o însă de puţin, în faţa olandezului Max Verstappen (Red Bull), după o cursă cu final controversat, la Abu Dhabi.

După ce a avut multe probleme în digerarea epilogului sezonului 2021, Hamilton a revenit foarte hotărât şi motivat, în ciuda unei maşini prea ineficiente pentru a-i permite să joace un rol principal în 2022.

Campionul britanic a mai spus joi că vrea să muncească pentru ca Formula 1 să fie mai incluzivă. „Mai sunt multe de făcut în acest sport şi nu pot pleca acum, pentru că tocmai am început să o facem mai deschisă, mai incluzivă. De asemenea, trebuie să rămân pentru a ajuta la continuarea acestui drum”, a mai spus Lewis Hamilton.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Arteta (Arsenal) spune că atât el cât şi echipa au susţinerea suporterilor

Antrenorul Mikel Arteta este încrezător că are sprijinul fără echivoc al fanilor lui Arsenal Londra, în ciuda faptului...

Cristian Chivu, suspendat pentru meciul Parmei din ultima etapă a campionatului Italiei

Antrenorul român Cristian Chivu a fost suspendat pentru meciul pe care echipa sa, Parma, îl va juca duminică...

Aproximativ 55.000 de suporteri englezi aşteptaţi la Bilbao, la finala Europa League

Bilbao va primi mii de fani britanici, aproximativ 55.000, conform estimărilor municipale, pentru finala Europa League dintre echipele...

Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător din toate timpurile de IFFHS

Argentinianul Lionel Messi a fost desemnat "cel mai bun jucător din toate timpurile" de către Federaţia Internaţională de...