Legendara Chris Evert a câştigat bătălia cu cancerul

Data:

Legendara jucătoare americană de tenis Chris Evert a dezvăluit că a câştigat bătălia cu cancerul, la doar un an după ce a început tratamentul împotriva acestei boli, transmite DPA, citată de Agerpres.

Chris Evert, 68 ani, cu 18 titluri în turneele de Grand Slam, a început chimioterapia în ianuarie 2022, după ce a fost diagnosticată cu cancer ovarian.

Medicii au depistat cancerul în stare incipientă după ce fosta jucătoare a suferit o histerectomie (îndepărtare a uterului) preventivă după moartea surorii ei, Jeanne, care a avut aceeaşi boală.

”Astăzi nu mai sunt bolnavă de cancer şi există o şansă de 90% ca acest cancer ovarian să nu mai revină niciodată”, a declarat Evert pentru ESPN, dar a adăugat că povestea ei ”nu s-a terminat”.

La 1 decembrie, la un an de la histerectomie, ea a suferit o mastectomie dublă pentru a reduce riscul de dezvoltare a cancerului la sân.

”Mai mai am o intervenţie chirurgicală de făcut pentru a completa reconstrucţia. Medicii au spus că această parte este uşoară dar vă pot asigura că ultimii cinci ani nu au fost aşa. Oricât de uşurată voi fi să ajung de cealaltă parte, o voi face mereu cu inima grea. Nu mă voi vindeca niciodată de pierderea lui Jeanne. Călătoria surorii mele mi-a salvat viaţa şi sper că, împărtăşind-o pe a mea, eu aş putea salva viaţa altcuiva”, a spus Chris Evert, care a avut pe teren o mare rivalitate cu Martina Navratilova.

Când Navratilova şi-a confirmat propriul diagnostic de cancer la începutul anului, Evert a fost printre cei care i-au oferit sprijinul.

”Mă gândesc la @Martina astăzi şi o susţin în călătoria ei, cum a făcut ea şi în a mea, cu dragoste şi rugăciuni. Aceasta este o femeie care acceptă provocările cu putere şi rezistenţă. Poţi face asta”, a fost mesajul postat de Evert pe Twitter.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...