LeBron James, starul echipei Los Angeles Lakers, aflat pe punctul de a deveni cel mai bun marcator din istoria NBA, se menţine în fruntea voturilor fanilor pentru All-Star Game, meciul vedetelor din campionatul profesionist nord-american de baschet, programat pe 19 februarie la Salt Lake City (Utah), secondat de grecul Giannis Antetokounmpo (Milwaukee Bucks), informează AFP, citată de Agerpres.
„King” James este cel mai preferat jucător, cu 6.506.682 din voturile exprimate, conform unui al treilea bilanţ difuzat joi, cu două zile înainte de închiderea procesului electoral.
El este urmat de Antetokounmpo, MVP-ul din 2019 şi 2020, care a întrunit 5.970.196 din voturi, cu 132.014 mai mult decât Kevin Durant (Brooklyn Nets), care ocupa până acum poziţia a doua, dar a scăzut în preferinţe în ultimele două săptămâni din cauza unei accidentări la un genunchi.
Astfel, se profilează un „Team LeBron” şi un „Team Giannis”, cei doi căpitani urmând apoi să compună propriile lor echipe, alegând pe rând fără să ţină cont de conferinţa de origine a jucătorilor, cei opt titulari aleşi de fani (50 la voturi), dar şi de jucători (25 la sută) şi de ziarişti (25 la sută), precum şi cele 14 rezerve selecţionate de antrenori.
Deşi LA Lakers se află pe locul 13 în clasamentul Conferinţei de Vest, LeBron James vizează recordul cel mai dorit din NBA, acela de cel mai bun marcator din istorie. Cu o medie de 29,8 puncte pe meci în acest sezon, el l-ar putea depăşi pe legendarul Kareem Abdul-Jabbar (38.387 puncte) la începutul lunii februarie, înainte de All-Star Game, meci în care, de asemenea, ar urma să bifeze o participare record, 19 prezenţe, la egalitate cu Abdul-Jabbar.
După LeBron, Antetokounmpo şi Durant, următorul clasat este Stephen Curry (Golden State Warriors) cu 5.151.822 voturi.
Dacă situaţia actuală nu se mai schimbă, Luka Doncic (Dallas Mavericks), Nikola Jokic (Denver Nuggets) şi Anthony Davis (LA Lakers) sunt următorii preferaţi din Conferinţa de Vest după James şi Curry.
În Est, Jayson Tatum (Boston Celtics) rămâne în faţa lui Joel Embiid (Philadelphia 76ers), după Durant şi Antetokounmpo, în timp ce Kyrie Irving (Brooklyn Nets) şi Donovan Mitchell (Cleveland Cavaliers) completează partea din spate.
Sursa: Agerpres