LeBron James a devenit cel mai bun marcator din istoria NBA

Data:

LeBron James a devenit cel mai bun marcator din istoria ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), cu 38.390 puncte, doborând recordul legendarului Kareem Abdul-Jabbar, cu o aruncare la coş reuşită la jumătatea meciului dintre Los Angeles Lakers şi Oklahoma City Thunder (130-133), relatează AFP, citată de Agerpres.

Momentul istoric a oprit răsuflarea întregii arene în care erau prezenţi aproximativ 20.000 de suporteri, între care celebrităţi precum Jay-Z, LL Cool J, John McEnroe, Magic Johnson şi mulţi alţi oameni potenţi financiar, care au plătit până la 24.000 de dolari pentru un loc la tribunele VIP ale Crypto.com Arena.

Performanţa starului de 38 de ani a impus şi o pauză pentru marcarea acestei performanţe de excepţie, el fiind cuprins de lacrimi în momentul în care familia sa şi apropiaţii au venit alături de el pentru a împărtăşi momentul, imortalizat de camere şi telefoane mobile.

„Mulţumesc familiei mele, fetei mele, celor doi băieţi ai mei, prietenilor, mamei mele, tuturor celor care au făcut parte din drumul meu în aceşti ultimi 20 de ani şi ceva”, a spus LeBron James.

James a ţinut să le mulţumească şi fanilor lui Lakers, „unici prin felul lor”, fără a-l uita însă pe Kareem Abdul-Jabbar, venit să predea ştafeta.

„Să mă aflu în prezenţa unei astfel de legende înseamnă enorm pentru mine. Este o mare lecţie de modestie. Să-l ovaţionăm pe căpitan, vă rog!”, a spus LeBron James.

Legendarul Kareem Abdul-Jabbar a atins pragul de 38.387 puncte în seara de 5 aprilie 1989. Inventatorul „sky hook”, acel cârlig care face pagube apărărilor adverse, a stabilit recordul său în 1.560 de meciuri din sezonul regulat. La rândul său, James nu a avut nevoie decât de 1.410 meciuri.

Mesajele de felicitare s-au succedat pe ecranele gigant până la finalul meciului al cărui rezultat practic nu a mai contat, printre care şi cel al preşedintelui SUA, Joe Biden, şi cele ale copiilor de la şcoala pe care James a fondat-o la Akron, oraşul său natal.

LeBron James a admis, săptămâna trecută că este conştient că va doborî „unul dintre cele mai mari recorduri din sport, în general, unul dintre cele despre care se credea că nu va fi niciodată bătut”. Iar faptele îi dau dreptate, în condiţiile în care recordul de puncte din NBA şi-a schimbat o singură dată proprietarul începând din 1966, când Abdul-Jabbar l-a depăşit pe Wilt Chamberlain, pe 5 aprilie 1984.

În dezbaterea fără sfârşit legată de cel mai bun baschetbalist din toate timpurile, totul se joacă în prezent pentru Michael Jordan şi LeBron James, chiar dacă Abdul-Jabbar rămâne în continuare în discuţie.

LeBron James şi Kareem Abdul-Jabbar au multe în comun, de la longevitatea carierelor lor la lupta împotriva injustiţiei rasiale. În 20 de sezoane disputate de fiecare dintre ei în NBA, cei doi au disputate câte zece finale, „‘King James” cucerind şase titluri, iar „KAJ” patru. Ei au ştiut să rămână dominanţi, în ciuda trecerii timpului, Abdul-Jabbar retrăgându-se la peste 40 de ani, în timp ce LeBron este în continuare la cel mai înalt nivel, la 38 de ani. Cu multe sacrificii însă, starul lui Lakers cheltuind sute de mii de dolari anual pentru a rămâne în plină formă, înconjurat de bucătari, dieteticieni, antrenori şi masori personali.

În acest top al celor mai buni marcatori sunt prezenţi Karl Malone (36.928 puncte), Kobe Bryant (33.643 puncte), Michael Jordan (32.292), Dirk Nowitzki (31.560) sau Shaquille O’Neal (28.596).

Dar performanţa lui „King” James va fi îmbunătăţită, întrucât el mai are mulţi ani de jucat şi de a-şi îndeplini visul, acela de a-l vedea pe fiul său cel mare, Bronny, jucând în NBA, acesta având şanse să fie prezent la draftul din 2024.

Pentru LeBron James, atingerea barierei de 40.000 de puncte este un obiectiv realizabil, întrucât el se află la o distanţă de doar 50 de meciuri, ceea ce s-ar putea produce din sezonul viitor.

„Acest record este un elogiu. LeBron este un extraterestru în acest plan. El a petrecut jumătate din viaţa sa în NBA. El a fost foarte puţin accidentat, el a fost constant, are o etică de muncă, dă prioritate antrenamentului, forţei, vieţii de familie”, a spus fostul jucător şi antrenor Jacques Monclar, consultant pentru BeIn Sports.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Carlos Alcaraz ar putea lipsi la turneul de la Madrid

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, constrâns să declare forfait pentru turneele de la Monte Carlo şi...

Prima ediţie a Competiţiei Internaţionale de Dans Sportiv ”Oradea-România”, în 26 – 28 aprilie

Prima ediţie a Competiţiei Internaţionale de Dans Sportiv "Oradea-România" (ORRO) va reuni, în perioada 26 - 28 aprilie,...

Fotbal: Mijlocaşul Raul Garcia (Athletic Bilbao) pune punct carierei

Raul Garcia, mijlocaşul lui Athletic Bilbao, născut pe 11 iulie 1986, "va agăţa ghetele în cui la finalul...

Tenis: Nadal nu crede că va mai participa în 2025 la turneul de la Barcelona

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a declarat luni că are "senzaţia" că ediţia din acest an a...