Lautaro Martinez, ‘onorat’ de interesul echipei FC Barcelona

Data:

Atacantul argentinian Lautaro Martínez, căpitanul echipei Inter Milano, s-a declarat onorat de faptul că s-a aflat în vizorul formaţiei FC Barcelona în vederea unui transfer în această vară, dar a subliniat că dorinţa sa a fost de a continua alături de”nerazzurri”, informează EFE.

„Interesul Barcelonei? A fost o onoare pentru mine, dar în mintea mea totul este deja clar. În acest moment, viaţa mea este la Milano. Am ales să rămân la Inter pentru că sunt fericit aici şi vreau să rămân şi să fac lucrurile şi mai bune”, a declarat Martinez cu ocazia „Grand Gala del Calcio”, evenimentul organizat miercuri seara de Asociaţia fotbaliştilor din Italia (AIC).

Argentinianul, care a ajuns la Inter în 2018, a subliniat că este fericit la clubul din nordul Italiei, unde îl are ca antrenor pe românul Cristian Chivu, sub comanda căruia a reuşit dubla campionat-Cupa Italiei în sezonul trecut.

„Anul trecut am câştigat două trofee. Am cucerit din nou Coppa Italia, pe care nu o mai câştigasem de doi ani. Am câştigat încă un Scudetto, iar un titlu de campioană foarte dificil pe tot parcursul anului, cu echipe foarte puternice. Am făcut o treabă excelentă”, a subliniat el.

De asemenea, Lautaro Martinez a a vorbit şi despre retragerea lui Lionel Messi de la selecţionata Argentinei, o decizie pe care a descris-o drept o „pierdere uriaşă pentru fotbal”.

„Messi ne-a insuflat atât de multe valori”, a precizat atacantul lui Inter Milano, inclus în echipa sezonului trecut din Serie A.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mourinho a boicotat conferinţa de presă de după meciul lui Real Madrid

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în faţa presei sâmbătă seară, după victoria...

Germanul Hansi Flick (FC Barcelona), desemnat „antrenorul lunii” septembrie în La Liga

Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, germanul Hansi Flick, a primit duminică premiul pentru cel mai bun tehnician...

Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale...

Auto – F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al statului Singapore

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore -...