Laszlo Balint este încrezător că Universitatea Craiova poate obţine calificarea în returul cu Zoria Lugansk

Data:

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Laszlo Balint, a afirmat, la finalul partidei pierdute cu scorul de 0-1, în deplasare, cu Zaria Lugansk, în prima manşă din turul al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal, că este încrezător în şansele echipei sale de a se califica în play-off, potrivit Agerpres.

„Un rezultat care cu siguranţă nu mă mulţumeşte. Dar pe mine nu mă mulţumeşte nici prestaţia echipei, pentru că am început destul de temători. Ştiam că întâlnim o echipă care pasează foarte bine, mă aşteptam să fim mai agresivi, să recuperăm mai multe mingi, nu au reuşit acest lucru. Este un rezultat care poate fi întors cu siguranţă. Trebuie să vedem neapărat ce trebuie să îmbunătăţim şi asta foarte repede, pentru că timpul este scurt şi joi trebuie să ne ridicăm nivelul, deoarece în Europa trebuie să îţi ridici nivelul din toate punctele de vedere. Trebuie să avem încredere în acest obiectiv”, a declarat Balint la conferinţa de presă de după meci.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...