Laszlo Balint a fost instalat în funcţia de antrenor principal la Universitatea Craiova

Data:

Antrenorul Laszlo Balint (43 de ani) a fost instalat, luni, la conducerea tehnică a echipei Universitatea Craiova, la conferinţa de presă în care a fost prezentat el declarând că numirea reprezintă un pas mare în cariera sa şi totodată o provocare, potrivit Agerpres.

„Mă bucur tare mult să fiu aici în calitatea de antrenor al echipei Universitatea Craiova. Categoric este un mare pas înainte în cariera mea, o provocare mare, dar sunt 100% pregătit pentru tot ceea ce înseamnă acest capitol din cariera mea. Pot să îi asigur pe toţi suporterii că vin foarte motivat, cu foarte mult entuziasm şi încredere că putem să realizăm lucruri importante în sezonul următor. E o diferenţă între lotul de la UTA şi lotul de U Craiova. Dar 100% suntem capabili să dezvoltăm un joc suficient de ofensiv pentru a satisface pretenţiile publicului oltean”, a afirmat Balint.

„Obiectivele sunt importante la un club ca Universitatea. Încercăm să îmbunătăţim anumite lucruri şi din punct de vedere al rezultatelor încercăm ca sezonul următor să fie mai bun decât cel recent încheiat. Eu n-am întrebat aici ce m-a recomandat, dar m-am bucurat că există interes pentru serviciile mele. Dar probabil că modul în care s-a exprimat fosta mea echipă UTA m-a recomandat să vin aici. Eu mă bazez foarte mult pe noţiunea de respect, iar un jucător are respect faţă de meseria lui în primul rând atunci când dă totul pe teren. Şi automat vine şi respectul pentru club, suporteri şi oraş. Pentru mine e onoare să fiu comparat cu Mirel Rădoi (n.r. – şi el dorit de Universitatea Craiova). Până una alta sunt aici în calitate de antrenor al Universităţii Craiova şi de acum încolo trebuie să ne concentrăm toţi şi pe moment, dar şi pe perspectiva imediat următoare. Nu trebuie să ne raportăm la ce a fost ieri sau alaltăieri”, a adăugat tehnicianul.

Balint a recunoscut că a discutat şi preluarea formaţiei FC Botoşani, dar a subliniat că negocierile cu conducerea Universităţii Craiova s-au derulat mai rapid. „Au fost discuţii destul de avansate şi cu FC Botoşani… totul a fost aşa, pe repede înainte pentru că aseară s-au demarat discuţiile într-un mod mai accelerat aici. Au fost şi azi-noapte, iar dimineaţă am sosit la Craiova, iar lucrurile au fost agreate de toate părţile”.

Noul antrenor a dezvăluit că există o listă de transferuri, dar nu a dorit să nominalizeze. „Există o listă de jucători pe care îi avem în vedere, dar în acest moment acele nume sunt analizate. Sunt luate în calcul mai multe variante pentru că sunt şi anumiţi jucători aflaţi sub contract şi nu putem să discutăm despre ei”, a precizat el.

Preşedintele Sorin Cârţu a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că speră ca Laszlo Balint să îndeplinească obiectivele clubului.

„Am plăcerea să-l prezint pe Laszlo Balint… este ceea ce a decis clubul nostru pentru acest sezon. E un antrenor care a activat în ultimul timp la UTA şi din punctul meu de vedere a lăsat o foarte bună impresie acolo. Considerăm că am făcut o alegere potrivită şi sperăm ca ambiţia lui în fotbalul românesc să o pună în slujba intereselor noastre. Sperăm într-o reuşită maximă pentru sezonul următor. Sper ca împreună să realizăm obiectivele pe care ni le propunem”, a spus Cârţu.

Laszlo Balint îl înlocuieşte în funcţie pe antrenorul Laurenţiu Reghecampf, cel care duminică seara a decis de comun acord cu conducerea clubului de fotbal Universitatea Craiova, încetarea raporturilor contractuale. Reghecampf fusese numit în funcţie pe 26 iulie anul trecut, semnând un contract pe doi ani.

Balint (43 de ani) a antrenat ultima oară formaţia UTA, pe care a condus-o timp de doi ani şi jumătate între 1 iulie 2019 şi 31 ianuarie 2022, de numele său legându-se promovarea formaţiei arădene în Liga I.

În cariera sa, tehnicianul a mai condus formaţiile Unirea Tărlungeni, Academica Clinceni, ASA Târgu Mureş, FK Csikszereda, Sportul Snagov şi Metaloglobus.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Campionul olimpic Marcell Jacobs revine în competiţie în acest weekend

Sprinterul italian Marcell Jacobs, campionul olimpic en titre la 100 m, va reveni în competiţie în acest weekend,...

Probleme interne la FC Barcelona după decizia de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez

Decizia preşedintelui clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez şi în...

Miami Heat a restabilit egalitatea în duelul cu Boston Celtics, din play-off-ul NBA

Miami Heat a învins-o cu 111-101 pe Boston Celtics, miercuri, în deplasare, şi a restabilit egalitatea (1-1) în...

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez a fost externat

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez, actualul antrenor al echipei de fotbal Independiente, a părăsit spitalul în care a...