Brooklyn Nets a încheiat un acord pentru un schimb al jucătorului Kyrie Irving la Dallas Mavericks, unde va fi coleg cu starul sloven Luka Doncic, după doar câteva zile de la solicitarea acestuia de a pleca, a anunţat presa americană, citată de AFP și Agerpres.
Conform site-ului The Athletic, Brooklyn Nets îi vor primi pe fundaşul Spencer Dinwiddie, pe extrema Dorian Finney-Smith şi mai multe alegeri la draft în cadrul acestui schimb.
Întrucât schimburile nu vor mai fi permise după ziua de joi, numeroase zvonuri l-au asociat pe Irving de mai multe francize din NBA, între care Phoenix Suns şi Los Angeles Lakers şi Clippers.
Conform presei, jucătorul de 30 de ani ar fi cerut transferul după eşecul discuţiilor privind o prelungire a contractului său cu franciza newyorkeză. Nets nu au vrut să-i ofere un contract maxim întreg garantat înaintea sezonului, ci, conform The Athletic, un contract cu „clauze de garanţie”, care însă nu a fost pe gustul jucătorului.
Negocierile dintre Nets şi Dallas Mavericks s-au accelerat în cursul zilei de duminică, a relatat, la rândul său, canalul de televiziune ESPN.
Campion al NBA în 2016 alături de LeBron James, Irving, unul dintre cei mai talentaţi jucători, dar reputat pentru temperamentul său mai rebel, a avut o medie de 27 de puncte pe meci în acest sezon, asumându-şi sarcina ofensivă a lui Brooklyn Nets după accidentarea celeilalte vedete a echipei, Kevin Durant.
Cele patru sezoane ale sale la Brooklyn au fost marcate de controverse, el ratând zeci de meciuri în sezonul trecut pentru că a refuzat să se vaccineze contra Covid-19. Din acest motiv, el a fost suspendat opt meciuri după ce a publicat pe conturile de Instagram şi Twitter o referinţă la un film antisemit şi a refuzat să-şi ceară scuze.
Agerpres