Kyrgios, forfait pentru restul sezonului pe iarbă, între care Wimbledon

Data:

Tenismanul australian Nick Kyrgios, a cărui carieră este marcată de accidentări, a declarat forfait, marţi, pentru tot sezonul pe iarbă, inclusiv Wimbledon, turneu ce va avea loc între 30 iunie şi 13 iulie şi la care a disputat finala în 2022, motivând o nouă accidentare, informează AFP.

Kyrgios (30 ani) a jucat sporadic în ultimele două sezoane din cauza accidentărilor. El a fost nevoit să renunţe săptămâna trecută la participarea la dublu la Roland Garros, care ar fi reprezentat prima sa apariţie la turneul parizian după 2017.

„Am întâmpinat un uşor contratimp în convalescenţa mea şi, din păcate, nu voi putea participa la sezonul pe iarbă”, a scris pe contul său de Instagram sulfurosul jucător australian, care a mai suferit şi o operaţie la încheietura unei mâini şi a suferit de probleme la genunchi.

„Eu muncesc din greu pentru a reveni mai puternic ca niciodată”, a adăugat australianul, care a cedat în 2022 în finala de la Wimbledon în faţa lui Novak Djokovic.

Revenit în circuit la începutul lui 2025, la ultimul său turneu, Mastersul 1.000 de la Miami, din martie, el a cedat în turul 2 după o primă victorie în circuit în runda inaugurală din octombrie 2022.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...