Kylian Mbappe a criticat decizia antrenorului Arbeloa de a-l lăsa pe banca de rezerve la meciul cu Oviedo

Data:

Fluierat, joi, la revenirea sa pe teren după o absenţă de trei săptămâni din cauza unei accidentări la ischiogambieri, atacantul francez Kylian Mbappe a criticat direct decizia antrenorului lui Real Madrid, Alvaro Arbeloa, de a-l lăsa pe banca de rezerve la meciul cu Oviedo (2-0), din liga spaniolă de fotbal, în ciuda faptului că acesta era pregătit să joace, relatează AFP.

„Mă simt bine, 100%. Nu am fost titular pentru că antrenorul mi-a spus că, pentru el, eram al patrulea atacant din lot, după Gonzalo (Garcia), Vinicius şi Mastantuono”, a declarat Mbappe la zona mixtă după ce a fost huiduit de fanii de pe stadionul Santiago Bernabeu la intrarea sa pe teren, în minutul 69. „Întrebaţi-l, eram pregătit să fiu titular, dar este decizia lui. Accept, îmi imaginez că trebuie să muncesc mai mult pentru a fi mai bun decât ‘Vini, Mastantuono şi Gonzalo’.”

La rândul său, antrenorul Alvaro Arbeloa, întrebat la conferinţa de presă de după meci, a explicat că Mbappe l-a „înţeles greşit” şi că nu a vrut să „îşi asume niciun risc” într-un meci lipsit de miză din La Liga împotriva lui Oviedo, deja retrogradată, mai ales că Real Madrid nu mai avea nimic de jucat după înfrângerea de duminică din El Clasico, 0-2 cu FC Barcelona, campioana en-titre.

„Dacă acum patru zile nu era suficient de pregătit pentru a fi pe bancă, cu un alt meci de jucat peste trei zile, am simţit că nu era suficient de apt pentru a fi titular în această seară”, a detaliat antrenorul madrilen.

Mbappe, vizat de unii fani ai lui Real Madrid care îi critică atitudinea excesiv de individualistă, a acceptat huiduielile din partea publicului de pe Bernabeu, afirmând că face parte din viaţa sa de jucător al lui Real Madrid.

Cu toate acestea, el şi-a apărat călătoria în Sardinia de la începutul lunii mai, în timp ce suferea de o accidentare la ischiogambieri, iar coechipierii săi aveau un meci din La Liga împotriva lui Espanyol: „Am avut permisiunea clubului să nu fiu la Madrid; nu am fost singurul în străinătate”, a declarat el.

„Dacă am greşit? Nu, singurul lucru unde am greşit este că nu am putut ajuta echipa să câştige titluri, asta e tot ce contează pentru mine”, a continuat Mbappe, aflat la al doilea sezon frustrant la Real, strălucit la nivel individual cu 41 de goluri în 42 de meciuri, dar fără niciun titlu major în palmares.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Queen’s (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 6-1, 6-3, vineri, în optimile...

Gabriela Ruse, învinsă de Barbora Krejcikova în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-2, vineri, în...

Fotbal – CM 2026: Selecţionerul francez Didier Deschamps nu ştie ce va face după Mondial

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care îşi va încheia mandatul la conducerea Les Bleus după...

Wout van Aert a abandonat după victoria din etapa a cincea a Turului AURA

Ciclistul belgian Wout van Aert s-a retras vineri din Turul AURA (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du...