Kopic (Dinamo), înaintea partidei cu U Craiova – Din primul minut ne vom gândi numai la victorie

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Zeljko Kopic, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că din primul minut al partidei cu Universitatea Craiova, din semifinalele Cupei României, jucătorii săi se vor gândi numai la victorie.

„Moralul echipei este bun, în special după victoria cu Universitatea Cluj. Acest succes a adus un plus de încredere jucătorilor înaintea acestui meci cu Craiova. Aşa că suntem pregătiţi. Ştim că Universitatea Craiova este o echipă foarte bună, cu jucători de valoare care au făcut multe meciuri bune în acest sezon. Însă, ca orice echipă, are şi puncte mai puţin bune pe care noi le putem specula. Dar cel mai important lucru este ca motivaţia noastră în acest meci să fie la cel mai înalt nivel. Noi din primul minut ne vom gândi numai la victorie. Vom da totul pentru a ajunge în finala Cupei României”, a explicat el.

Tehnicianul susţine că jucătorii săi trebuie să simtă presiunea şi importanţa acestui meci pentru a putea realiza ceva măreţ în Cupa României.

„Toţi ne-am bucurat de parcursul nostru până aici, dar acum toţi trebuie să simţim puţin presiunea de a realiza ceva important. În fotbal, fără presiune e imposibil să reuşeşti ceva măreţ. De aceea trebuie să fim concentraţi, să dăm totul mâine pentru a merge mai departe”, a precizat antrenorul.

Zeljko Kopic se confruntă cu două probleme de lot înaintea meciului cu Universitatea Craiova: „Avem două probleme, este vorba despre Mamoudou Karamoko şi Jordan Ikoko care nu sunt refăcuţi, în rest toţi jucătorii sunt pregătiţi pentru meciul de mâine”.

Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte Universitatea Craiova, joi, de la ora 20:30, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă din cadrul semifinalelor Cupei României.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Situaţia medicală a lui Musiala nu mai reprezintă un motiv de îngrijorare majoră pentru Bayern (Kompany)

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, a declarat că situaţia medicală a lui Jamal Musiala nu mai reprezintă...

Auto – F1: Charles Leclerc a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Italiei

Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Italiei,...

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can pe lista pentru Liga Campionilor

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can în lotul pentru Liga Campionilor, prezentat forului de conducere...

Neymar, furios pe starea terenului după eliminarea lui Santos din Cupa Braziliei

Echipa Santos FC, eliminată de Palmeiras în sferturile de finală ale Cupei Braziliei (0-3, 0-0), l-a pierdut pe...