Kevin De Bruyne nu a discutat cu niciun club despre plecarea de la Manchester City

Data:

Fotbalistul belgian Kevin De Bruyne a dezvăluit că nu a discutat cu niciun club despre plecarea de la Manchester City în această vară, relatează BBC

Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani a declarat că este „deschis la orice” şi a vorbit cu familia lui despre posibila despărţire de City după ce presa a speculat că el va semna cu o echipă din Arabia Saudită la sfârşitul sezonului trecut.

De Bruyne a venit la actuala campioană din Premier League în 2015, de la clubul german Wolfsburg, cu un an înainte de numirea lui Pep Guardiola ca antrenor al lui City.

Guardiola a insistat în ultimele luni că De Bruyne nu va fi vândut, iar conducătorul de joc belgian a spus că nu a discutat niciodată cu potenţiali cumpărători despre un transfer.

„Nu am vorbit cu nimeni, să fiu sincer. Au fost multe zgomote şi ştiri. Am spus că mă aştept la o vară liniştită şi chiar aşa s-a întâmplat. Am avut o vacanţă de patru săptămâni, m-am întors şi am început să mă antrenez. Asta a fost. Nimic de spus. Nu am vorbit cu nimeni”, a declarat De Bruyne pentru BBC Radio Manchester.

De Bruyne mai are un an de contract cu City şi prevede că vor exista discuţii cu clubul despre viitorul său.

„Pe măsură ce sezonul avansează, sunt sigur că vor avea loc discuţii cu City. Vreau doar să mă simt bine, să joc bine fotbal şi asta se va întâmpla următoare. Deocamdată nu prea mă grăbesc”, a spus el.

Echipa lui Guardiola are victorii pe linie în primele trei etape din noua ediţie de campionat. De Bruyne a fost titular în toate cele trei meciuri, reuşind un gol şi o pasă decisivă.

Mijlocaşul, care a fost inclus în lotul Belgiei pentru meciurile din această lună cu Israel şi Franţa, din Liga Naţiunilor, a câştigat cu City de şase ori Premier League, de două ori Cupa Angliei, de cinci ori Cupa Ligii engleze şi o dată Liga Campionilor.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United investighează dispariţia mai multor perechi de ghete ale echipei feminine

Manchester United a început o investigaţie după ce mai multe perechi de ghete ale unor jucătoare ale echipei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Farul ne-a creat probleme mereu, şi în meciurile de acasă

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la o...

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...