Napoli, campioana en-titre a Italiei şi liderul la zi din Serie A, ar putea fi lipsită de aportul internaţionalului belgian Kevin De Bruyne până la începutul anului 2026, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă, a anunţat clubul luni, scrie AFP.
„În urma accidentării suferite în meciul împotriva lui Inter Milano de sâmbătă, Kevin De Bruyne a fost supus unor teste care au relevat o leziune de amploare la bicepsul femural al coapsei drepte”, a declarat Napoli într-un comunicat. „Jucătorul a început deja recuperarea”, a adăugat clubul său, fără a oferi mai multe detalii.
Potrivit Gazzetta dello Sport şi Sky Sport, De Bruyne nu este aşteptat să mai joace în 2025 şi, prin urmare, va lipsi cel puţin două luni.
„KDB” a suferit accidentarea sâmbătă după ce a deschis scorul în minutul 33 al victoriei echipei sale cu 3-1 asupra lui Inter Milano, formaţia antrenată de Cristian Chivu, în etapa a 8-a a Seriei A.
După ce a transformat lovitura de pedeapsă, fostul jucător al lui Manchester City a rămas pe loc şi şi-a pus mâna dreaptă pe coapsa dreaptă.
Incapabil să mai meargă şi vizibil afectat, el a fost scos de pe teren de doi medici.
De când s-a alăturat echipei Napoli prin transfer gratuit, De Bruyne, în vârstă de 34 de ani, a marcat patru goluri în opt meciuri de campionat şi a oferit două pase decisive în Liga Campionilor.
Înaintea meciului de marţi împotriva lui Lecce, Napoli este liderul clasamentului cu 18 puncte, la egalitate cu AS Roma. AGERPRES



