Jucătoarele Karolina Pliskova, Ana Bogdan, Miriam Bulgaru şi Elena Ruxandra Bertea vor intra pe tabloul principal al turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), de la Cluj-Napoca, după ce organizatorii au decis să le acorde acestora wild card-uri, se arată într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
„Karolina Pliskova, câştigătoarea trofeului de la Cluj în 2024, a primit un wild card şi va juca pe tabloul principal al Transylvania Open WTA 250, ediţia 2026. Organizatorii turneului de tenis feminin din Cluj au anunţat şi acordarea a două wild card-uri către două jucătoare românce cu experienţă şi îndrăgite de public: Ana Bogdan şi Miriam Bulgaru. Cel de-al patrulea wild card merge către o tânără jucătoare româncă cu potenţial: Elena Ruxandra Bertea”, precizează sursa citată.
Pliskova este astfel a doua câştigătoare a trofeului prezentă pe tabloul principal, alături de Anastasia Potapova, campioana din 2025. Transylvania Open a decis să rezerve un wild card pentru jucătoarea din Cehia, care şi-a exprimat dorinţa de a reveni la Cluj-Napoca, locul unde a cucerit primul trofeu important după revenirea în circuitul WTA.
În prezent, Karolina Pliskova se află în proces de recuperare în urma unei accidentări minore. Participarea sa va depinde de evoluţia stării fizice până la începutul turneului. În cazul în care nu va putea concura la nivelul cerut de un turneu WTA 250, wild card-ul rezervat va fi oferit unei alte jucătoare.
„Ne bucurăm că, şi în acest an, putem oferi şansa unor jucătoare românce să evolueze într-un turneu WTA important şi să-şi continue parcursul internaţional. Susţinerea tenisului românesc este una dintre misiunile noastre. Ne dorim să creştem o generaţie puternică şi să facem din acest sport unul cât mai accesibil şi iubit de publicul din România. În acelaşi timp, revenirea Karolinei Pliskova la Cluj ne onorează. Este o jucătoare valoroasă, cu un palmares remarcabil, iar faptul că îşi doreşte să revină la turneul nostru ne arată că suntem pe drumul cel bun. Sperăm să o vedem din nou în teren, alături de cealaltă campioană de la Cluj, Anastasia Potapova”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open.
Tabloul principal de simplu va fi completat de cele patru jucătoare care au primit wild card, de alte patru jucătoare venite din calificări, precum şi de o jucătoare de pe lista de ”alternates”, în ordinea clasamentului WTA.
Conform regulamentului WTA, acest ultim loc este rezervat iniţial unei jucătoare eligibile pentru statutul de ”special exempt”, adică o sportivă care nu poate participa în calificări deoarece joacă cel puţin în semifinale la un turneu WTA desfăşurat în săptămâna anterioară.
În cazul ediţiei Transylvania Open 2026, săptămâna precedentă coincide cu Australian Open, turneu de Grand Slam, ceea ce face imposibilă acordarea statutului de ”special exempt”. Prin urmare, locul respectiv va fi ocupat de prima jucătoare de pe lista de ”alternates”, în ordinea clasamentului WTA.
Tragerea la sorţi a meciurilor va avea loc vineri 30 ianuarie, începând cu ora 18:00.
La ediţia din acest an a Transylvania Open 16 jucătoare se vor lupta pentru un loc pe tabloul principal de simplu. Dintre acestea, două au intrat pe listă cu wild carduri – ambele sunt jucătoare tinere din România: Briana Szabo şi Carmen Andreea Herea.
1. Rebeka Masarova – Elveţia – Loc 115
2. Taylor Townsend – SUA – Loc 116
3. Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah – Franţa – Loc 118
4. Marina Stakusic – Canada – Loc 127
5. Viktoria Tomova – Bulgaria – Loc 128
6. Kaitlin Quevedo – Spania – Loc 129
7. Yue Yuan – China – Loc 130
8. Daria Snigur – Ucraina – Loc 136
9. Lola Radivojevic – Serbia – Loc 137
10. Lucrezia Stefanini – Italia – Loc 139
11. Leyre Romero Gormaz – Spania – Loc 141
12. Maja Chwalinska – Polonia – Loc 145
13. Varvara Lepchenko – SUA – Loc 146
14. Tamara Zidansek – Slovenia – Loc 151
15. (WC) Briana Szabo – România
16. (WC) Carmen Andreea Herea – România
Cea de-a şasea ediţie a Transylvania Open WTA 250 va avea loc în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026, în BTarena din Cluj-Napoca.
Meciurile se vor disputa indoor, pe două terenuri de suprafaţă hard, cu 32 de jucătoare la simplu şi 16 echipe la dublu.
Valoarea totală a premiilor turneului de la Cluj-Napoca este de 283.347 de dolari.
AGERPRES



