Karim Benzema şi-a anunţat retragerea de la naţionala Franţei

Data:

Karim Benzema, atacantul echipei de fotbal Real Madrid, a anunţat luni „sfârşitul” carierei sale la naţionala Franţei într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, a doua zi după finala Cupei Mondiale 2022, pe care „les Bleus” au pierdut-o în faţa Argentinei, informează AFP, citată de Agerpres.

„Am făcut eforturile şi greşelile de care era nevoie ca să fiu acolo unde sunt astăzi şi sunt mândru de asta! Am scris povestea mea, iar a noastră ia sfârşit”, a scris pe Twitter câştigătorul Balonului de Aur din 2022, în ziua în care a împlinit 35 de ani, însoţind mesajul său de o fotografie în care apare în tricoul echipei naţionale.

Acest anunţ vine după un Mondial pentru care el a fost nevoit să declare forfait în ultimul moment când s-a accidentat la o coapsă în timpul unui antrenament, cu doar trei zile înainte de primul meci al Franţei, cu Australia. Federaţia franceză de fotbal (FFF) evaluase perioada sa de convalescenţă la trei săptămâni.

Pe reţelele de socializare, el a publicat de atunci mesaje de încurajare către naţionala Franţei şi altele mai enigmatice precum cel postat pe Instagram chiar înainte de finala cu Franţa, când a scris: „nu mă interesează”.

Această accidentare a fost doar un alt capitol din istoria complicată a relaţiei lui Benzema cu naţionala Franţei. În ciuda celor 97 de selecţii şi a celor 37 de goluri marcate, fostul atacant al lui Olympique Lyon nu a strălucit niciodată cu adevărat la echipa reprezentativă, cu care a câştigat o singură competiţie, Liga Naţiunilor în 2021. Benzema a fost ţinut mult timp departe de naţională, din 2015 până în 2021, din cauza implicării sale în aşa-numita afacere „Sextape”.

Fotbalistul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi o amendă de 75.000 de euro în primă instanţă de către Tribunalul Penal Versailles pentru complicitate la tentativă de şantaj, pentru fapte ce datau din 2015. El a făcut apel şi ar fi trebuit să fie judecat a doua oară pe 30 iunie şi 1 iulie de către Curtea de Apel Versailles, dar în cele din urmă s-a retras.

El a revenit la echipa Franţei spre surprinderea tuturor chiar înainte de EURO 2020, încheiat cu o eliminare în optimile de finală împotriva Elveţiei, la lovituri de departajare, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...