Karim Benzema a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului în Liga Campionilor

Data:

Atacantul francez Karim Benzema a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2021-2022 al Ligii Campionilor la fotbal, în care a cucerit trofeul cu Real Madrid şi a fost golgheterul competiţiei, cu 15 goluri, a anunţat, marţi, UEFA pe site-ul său oficial, potrivit Agerpres.

Benzema a fost ales de comisia de observatori tehnici a forului continental.

Internaţionalul francez a fost motorul echipei Real Madrid în drumul către al 14-lea titlu european al clubului şi al cincilea de când a venit pe Santiago Bernabeu, în 2009, de la Lyon.

Benzema a reuşit zece goluri doar în faza eliminatorie a Champions League (record egalat), începând cu un hat-trick împotriva echipei Paris Saint-Germain în optimi. A realizat o nouă triplă în deplasare contra deţinătoarei trofeului, Chelsea, semnând şi golul care a eliminat echipa londoneză, în prelungirile de la Madrid, înaintea altor trei goluri înscrise în semifinala cu Manchester City, între care şi penalty-ul care a completat ”remontada” Realului.

Benzema se află pe locul al treilea în clasamentul general al marcatorilor din Champions League, la egalitate cu polonezul Robert Lewandowski, cu 86 de reuşite fiecare.

„Este tot mai bun pe zi ce trece, ca vinul. În fiecare zi devine un lider şi mai bun şi simte şi mai bine cât de important este pentru echipă şi pentru club. Suntem cu adevărat fericiţi şi norocoşi să îl avem”, a declarat luna trecută antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, despre Benzema.

Karim Benzema a marcat 15 goluri în 12 partide în sezonul recent încheiat al Ligii Campionilor, a oferit un assist, a alergat în medie 10,13 km pe meci, viteza sa maximă fiind de 32 km/h, potrivit cifrelor furnizate de UEFA.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...