Kane vrea să-i ofere lui Thomas Muller retragerea perfectă la Cupa Mondială a Cluburilor

Data:

Atacantul englez Harry Kane vrea să-i ofere lui Thomas Muller despărţirea ”perfectă” de echipa de fotbal Bayern Munchen prin cucerirea trofeului la Cupa Mondială a Cluburilor din SUA, scrie DPA.

”Vrem să încheiem sezonul cu succes pentru el. Dacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor ar fi ultimul său meci pentru Bayern, titlul ar fi modul perfect pentru el de a termina”, a declarat Kane pentru portalul de ştiri Absolut Fussball, într-un interviu publicat miercuri.

Muller părăseşte clubul său din copilărie după 25 de ani, deoarece nu a primit o prelungire de contract, iar Cupa Mondială a Cluburilor va fi ultima sa competiţie cu Bayern.

Kane a subliniat însă că nu trebuie să folosească retragerea lui Muller ca o motivaţie suplimentară pentru CMC (14 iunie-13 iulie).

”Este un turneu pe care îl luăm în serios şi pentru care ne pregătim bine. Abordăm Cupa Mondială a Cluburilor ca orice altă competiţie. Aceasta este o mentalitate importantă”, a spus atacantul englez.

Golgheterul Bundesligii din sezonul trecut consideră că actuala campioană a Germaniei are cu siguranţă şanse de a câştiga trofeul în Statele Unite: ”Suntem cu siguranţă printre favoriţi. Cred că acest sezon a arătat ce fel de echipă suntem. Într-o zi bună, putem învinge orice adversar din lume.”

Bayern o va înfrunta pe Auckland City, duminică, în primul său meci la CMC, iar apoi pe Boca Juniors pe 21 iunie şi pe Benfica Lisabona pe 24 iunie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...