Juventus şi-a prelungit parteneriatul cu Adidas

Data:

Juventus Torino şi-a prelungit parteneriatul tehnic cu gigantul german de îmbrăcăminte sportivă Adidas până în iunie 2037, într-o tranzacţie în valoare de 408 milioane de euro (468 de milioane de dolari) pe parcursul unui deceniu, a anunţat clubul din Serie A într-un comunicat citat de Reuters.

Acordul actual dintre cele două părţi, care este valabil până în iunie 2027, va rămâne neschimbat, a declarat clubul italian. Noul contract va intra apoi în vigoare din sezonul 2027-2028 şi va viza toate echipele lui Juventus până la sfârşitul sezonului 2036-2037.

„Această reînnoire ne umple de mândrie şi atestă sinergia dintre aceste două mari companii”, a afirmat Maurizio Scanavino, unul dintre oficialii grupării piemonteze.

Juventus, renumită pentru tricourile sale alb-negre, a declarat că evaluarea pentru noul acord nu include redevenţe suplimentare pentru depăşirea anumitor volume de vânzări sau componente variabile legate de rezultatele sportive.

„Suntem încântaţi să prelungim parteneriatul nostru cu cel mai titrat club din fotbalul italian pentru încă 10 ani”, a spus Sam Handy, director general al Adidas Football.

Juventus şi Adidas şi-au unit forţele din sezonul 2015/2016.

Grupul german de îmbrăcăminte sportivă are un parteneriat pe termen lung cu clubul englez Manchester United, care se încheie în 2035, şi colaborează şi cu alte echipe, inclusiv Real Madrid şi Bayern Munchen.

Juventus a indicat luna trecută că producătorul auto american Jeep va plăti 69 de milioane de euro pentru a deveni principalul său sponsor pentru tricouri până în iunie 2028.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...