Juriul nu a reuşit să dea un verdict în procesul lui Ryan Giggs

Data:

Procesul în care Ryan Giggs, fosta vedetă a lui Manchester United, a fost judecat pentru violenţă conjugală s-a încheiat fără un verdict, deoarece membrii juriului nu au reuşit să ajungă la un acord în privinţa culpabilităţii fostului fotbalist în această afacere care l-a împins să demisioneze din postul de selecţioner al naţionalei Ţării Galilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

După trei săptămâni de audieri şi 23 de ore de deliberări întinse pe parcursul mai multor zile, judecătoarea Hilary Manley i-a trimis acasă pe juraţii care urmau să se pronunţe asupra acuzaţiilor aduse fostului jucător în vârstă de 48 de ani, ceea ce deschide calea unui posibil nou proces.

Giggs a fost acuzat că a agresat-o pe fosta sa parteneră, Kate Greville, şi pe sora acesteia, dar şi de comportament dominator.

Diferitele părţi vor trebui acum să discute despre oportunitatea de a convoca sau nou un nou proces, care nu ar urma să aibă loc mai devreme de iunie 2023, ţinând cont de programul încărcat al tribunalelor britanice. O audiere este prevăzută pe 7 septembrie pentru a discuta acest subiect.

Giggs a pledat nevinovat la acuzaţiile aduse, care au fost formulate după o ceartă aprinsă ce a avut loc pe 1 noiembrie 2020, când poliţia a fost chemată la domiciliul său. Fostul mijlocaş galez a fost atunci arestat, apoi pus în libertate.

Acuzatul a asigurat că nu a comis niciodată violenţe asupra femeilor şi a menţionat o ciocnire involuntară cu fosta sa prietenă când luptau pentru controlul unui telefon mobil. El a a recunoscut că şi-a înşelat toate partenerele.

Cu Manchester United, Giggs a câştigat de două ori Liga Campionilor şi de 13 ori Premier League.

În timpul procesului, el a primit sprijin de la fostul mare antrenor al lui Manchester United, Alex Ferguson, care l-a prezentat ca pe un „exemplu” care nu şi-a pierdut cumpătul şi nu a avut niciodată un comportament violent în perioada petrecută la club.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...