Jurgen Klopp, numit şef global pentru fotbal la gigantul Red Bull

Data:

Antrenorul german Jurgen Klopp a fost numit şef global pentru fotbal al companiei producătoare de băuturi energizante Red Bull, care deţine mai multe echipe, precum RB Leipzig, RB Salzburg sau New York Red Bulls, a anunţat, miercuri, colosul austriac, citat de Reuters.

Aceasta este prima ocupaţie a lui Klopp după ce s-a despărţit de echipa engleză de fotbal Liverpool la finalul sezonului trecut.

Klopp, care a petrecut nouă ani la cârma ”cormoranilor”, va prelua noua funcţia la data de 1 ianuarie 2025.

”După aproape 25 de ani pe marginea terenului, nu aş putea fi mai încântat decât să mă implic într-un proiect ca acesta”, a declarat Klopp, care le-a mai antrenat anterior şi pe echipele germane Mainz 05 şi Borussia Dortmund.

”Rolul poate s-a schimbat, dar pasiunea mea pentru fotbal şi pentru oamenii care fac fotbalul ce este azi nu s-a schimbat”, a adăugat Klopp.

Tehnicianul de 57 de ani a preluat-o pe Liverpool în octombrie 2015 şi a câştigat Champions League, primul titlu în Anglia după 1990, Cupa Mondială a Cluburilor, Cupa Angliei, Cupa Ligii engleze, Supercupa Europei şi Supercupa Angliei (Community Shield) în mandatul său.

Klopp, care a câştigat cu Dortmund două titluri în Bundesliga, Cupa Germaniei şi Liga Campionilor în 2013, anunţase în ianuarie că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului.

Jurgen Klopp nu se va implica în operaţiunile de zi cu zile ale cluburilor care aparţin gigantului austriac din Germania, SUA, Brazilia şi Austria.

”El va oferi o viziune strategică, susţinând directorii sportivi în implementarea filosofiei companiei”, a precizat Red Bull, în comunicat.

Klopp va susţine şi operaţiunile globale de scouting şi va contribui la pregătirea şi dezvoltarea antrenorilor.

”Văd rolul meu ca un mentor pentru antrenori şi conducerile cluburilor din cadrul Red Bull, dar sunt parte a unei organizaţii care este unică, inovativă şi care priveşte spre viitor. Cum am mai spus, acest lucru nu poate decât să mă entuziasmeze şi mai mult”, a adăugat Klopp.

O parte a presei germane a relatat că în contractul lui Klopp cu Red Bull există o clauză de plecare pentru postul de selecţioner al echipei naţionale a Germaniei.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Kylian Mbappe (Real Madrid), incert pentru meciul cu Manchester City din Liga Campionilor

Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid, este incert pentru meciul cu Manchester City, programat miercuri seara în Liga...

PSG, fără atacantul Ousmane Dembele la meciul cu Athletic Bilbao din Liga Campionilor

Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului, nu va putea conta pe atacantul Ousmane Dembele, câştigătorul Balonului de Aur 2025, la...

Salah s-a prezentat la centrul de antrenament al lui Liverpool

Atacantul vedetă Mohamed Salah s-a prezentat la terenul de antrenament al lui Liverpool şi a anunţat acest lucru...

CIO anunţă crearea Unităţii Comune de Integritate pentru JO 2026

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat crearea unei Unităţi Comune de Integritate (JIU) pentru Jocurile Olimpice de iarnă...