Jude Bellingham (Real Madrid) se va opera la umăr după Cupa Mondială a Cluburilor

Data:

Internaţionalul englez Jude Bellingham, mijlocaşul echipei de fotbal Real Madrid, a anunţat duminică, după meciul cu formaţia mexicană Pachuca (scor 3-1), că se va supune unei intervenţii chirurgicale după Cupa Mondială a Cluburilor, pentru a-şi rezolva o leziune de lungă durată la umărul stâng, informează Reuters.

Bellingham (21 ani), care se confruntă cu această problemă medicală din 2023, a jucat cu disconfort la umăr atât la meciurile disputate pentru clubul spaniol, cât şi la cele pentru selecţionata Three Lions. Real Madrid a programat operaţia după turneul din Statele Unite, care va încheia la jumătatea lunii viitoare.

Fotbalistul englez, care s-a transferat de la Borussia Dortmund la Real Madrid în vara anului 2023, a fost văzut frecvent cu umărul bandajat în timpul meciurilor. Leziunea a ieşit în evidenţă pentru prima oară în cursul unui meci cu Rayo Vallecano, care l-a făcut să rateze două partide, atât pentru Real Madrid, cât şi pentru Anglia, la finele lui 2023.

Vorbind după victoria cu Pachuca de la Charlotte, Bellingham şi-a explicat decizia de a efectua operaţia. „Am ajuns în punctul în care durerea nu mai este atât de rea, dar m-am săturat să mă joc cu bandajul”, le-a spus el reporterilor.

„Pierd mult în greutate din cauza transpiraţiei excesive şi am decis că mă voi opera după turneu. Am aşteptat mult, iar răbdarea mea se epuizează, însă kinetoterapeuţii şi medicii au fost incredibili. Vreau doar să mă simt liber”, a adăugat el.

În ciuda disconfortului său, Jude Bellingham a fost unul dintre jucătorii esenţiali ai lui Real Madrid de la sosirea sa pe Santiago Bernabeu, ajutând gigantul spaniol să realizeze dubla campionat-Liga Campionilor la primul său sezon în Spania.

Deocamdată nu este cunoscută data la care englezul ar urma să revină în competiţie după intervenţia chirugicală.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...