Jose Mourinho este primul antrenor care accede în finalele cupelor europene cu patru echipe diferite

Data:

Portughezul Jose Mourinho, a devenit joi seară primul antrenor care a reuşit să se califice în finalele cupelor europene de fotbal cu patru echipe diferite, după ce a condus-o pe AS Roma în ultimul act al competiţiei Europa Conference League, conform site-ului de specialitate Opta Joe.

AS Roma a învins joi, cu scorul de 1-0, formaţia Leicester City, în manşa secundă a semifinalelor Conference League, după ce meciul tur se încheiase la egalitate (1-1).

Pentru Jose Mourinho, aceasta va fi a cincea finală europeană din cariera sa, după cele disputate cu FC Porto (Cupa UEFA 2022 şi Liga Campionilor 2003), Inter Milano (Liga Campionilor 2010) şi Manchester United (Europa League 2017), toate fiind câştigate de echipele conduse de antrenorul lusitan.

„Este o victorie de familie, la care a participat toată lumea, de la jucători la magazioneri. Roma este un oraş ‘giallorosso’, iar mâine vom vedea bucurie pe străzi. La asta mi-am adus şi eu mica mea contribuţie, iar asta mă face foarte fericit”, a declarat Mourinho în conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului de pe Stadio Olimpico.

„Am fost într-adevăr foarte emoţionat. Dar în această fază a carierei mele, nu o fac pentru mine, ci pentru jucători, proprietari şi suporteri, sunt emoţionat pentru ei. Cred că acest sentiment de apartenenţă, legătura dintre suporteri şi echipă, este victoria noastră”, a adăugat The Special One.

„Cred că acel sentiment de apartenenţă, de legătură dintre suporteri şi echipă este victoria noastră”, mai spus Mourinho, asigurând că AS Roma va merge la Tirana, pe 25 mai, pentru a obţine „victoria” în finala cu olandezii de la Feyenoord Rotterdam.

AS Roma, care nu a câştigat niciodată o competiţie organizată de UEFA, va înfrunta în finala programată pe 25 mai, la Tirana, echipa olandeză Feyenoord Rotterdam, care a eliminat în cealaltă semifinală formaţia franceză Olympique Marseille (3-2 în tur şi 0-0 în retur). ”Giallorossi” au jucat o finală, în 1991, în Cupa UEFA, pierdută în faţa lui Inter Milano, după 1-0 şi 0-2. De asemenea, AS Roma a pierdut finala Cupei Campionilor Europeni din 1984 (cu Liverpool).

Feyenoord are în palmares o Cupă a Campionilor Europeni, cucerită în 1970, şi două Cupe UEFA (1974, 2002).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...