Joe Marler (Harlequins) spune că după o lovitură la cap a uitat că are copii

Data:

Pilierul englez Joe Marler (Harlequins, 1,82 metri, 120 kg), component al naţionalei de rugby a Angliei, a mărturisit marţi că a ascuns gravitatea comoţiilor cerebrale pe care le-a suferit de-a lungul timpului, recunoscând acum că după o astfel de accidentare la cap a uitat că are copii, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Această mărturie vine la câteva zile după ce fostul căpitan al Ţării Galilor, Ryan Jones, a dezvăluit că suferă de demenţă precoce, posibil legată de encefalopatia traumatică cronică (CTE), o boală neurodegenerativă cauzată de lovituri repetate la cap.

„Este groaznic pentru Ryan să afle acest lucru şi să treacă prin această încercare”, a declarat internaţionalul englez de 32 de ani (83 de selecţii). „Să aud aşa ceva este ca o lovitură de ciocan pentru mine, fiindcă s-a tot vorbit în ultimii ani despre măsuri de protecţie în rugby”, a adăugat el.

„Îmi amintesc că am suferit o comoţie cerebrală în urmă cu câteva sezoane – am primit o lovitură încercând să-l plachez pe Billy Vunipola (Leicester Tigers, 1,88 m, 130 kg). Eram năucit şi singurul lucru pe care-l mai reţin este că m-am trezit singur într-o cameră şi l-am văzut pe kinetoterapeut intrând. M-a întrebat dacă soţia şi copiii mei sunt pe stadion. Am rămas uimit, nu-mi aduceam aminte că am copii, chiar m-am speriat”, a spus Marler.

La finele anului trecut, World Rugby şi Sindicatul internaţional al jucătorilor de rugby (IRP) au lansat o iniţiativă mondială de educare pentru înţelegerea mai bună a importanţei sănătăţii cerebrale.

Recent, mai mulţi jucători, printre care neozeelandezul Carl Hayman, au deschis o procedură judiciară contra autorităţilor din rugby pentru a reclama despăgubiri după diagnosticele de tulburări neurologice suferite ca urmare a contactelor dure din jocul de rugby.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...