JO de la Tokyo: Preşedintele grupului media Kadokawa a demisionat în urma unor acuzaţii de mită

Data:

Preşedintele grupului media Kadokawa, unul dintre cele mai mari din Japonia, a demisionat marţi după ce a fost acuzat în dosarul unei reţele de corupţie că a mituit un oficial al Jocurilor Olimpice de la Tokyo în schimbul drepturilor de sponsorizare, transmite EFE, citată de Agerpres.

Tsuguhiko Kadokawa, 79 ani, a transmis marţi un comunicat prin intermediul echipei sale juridice în care îşi anunţă demisia: ”Recent, nu doar eu, ci şi alţi angajaţi ai Kadokawa am fost arestaţi şi trimişi în judecată în legătură cu ‘scandalul’, un incident care provoacă un ‘imens calvar’ grupului şi pe care consideră că trebuie să-l abordeze din altă perspectivă”.

Kadokawa a fost arestat în data de 14 septembrie în acest caz de mită, dar a respins acuzaţiile: ”Voi face tot posibilul pentru a clarifica adevărul şi îmi voi dovedi nevinovăţia în instanţă”.

Anunţul demisiei lui Kadokawa a venit la câteva ore după ce echipa parchetului din Tokyo, care investighează presupusa reţea de mită, l-a acuzat oficial pe Kadokawa că a plătit 69 de milioane de yeni (aproximativ 483.000 de euro) pentru ca grupul său să fie selectat drept sponsor al evenimentului sportiv.

Presupusul destinatar al mitei şi personajului central în caz este Haruyuki Takahashi (78 de ani), un fost director executiv al Comitetului de organizare Tokyo 2020, care ar fi folosit o companie de consultanţă deţinută de el şi administrată de un cunoscut pentru a primi plăţile. Kadokawa a fost numit sponsor oficial în aprilie 2019.

Pe lângă Kadokawa, procurorii au acuzat un consilier şi un angajat al grupului media pentru presupusa lor implicare.

Potrivit acuzaţiilor, aceşti membri ai grupului au depus bani în perioada septembrie 2019-ianuarie 2021 la firma de consultanţă, condusă de un fost partener al lui Takahashi în Dentsu, cea mai mare agenţie de publicitate din Japonia, al cărei director a colaborat şi a avut un rol cheie în organizarea Jocurilor.

Kadokawa a fost fondată în 1945 de Genyoshi Kadokawa, tatăl actualului preşedinte. De la înfiinţare, compania şi-a diversificat afacerile, devenind un conglomerat de divertisment care variază de la literatură, cinema, animaţie şi jocuri video.

Pe lângă Kadokawa, lanţul de magazine de costume Aoki şi compania de publicitate Daiko Advertising, care ar fi plătit 51 de milioane de yeni (360.000 de euro) respectiv 15 milioane de yeni (105.000 de euro), sunt cercetate implicarea lor în acest caz de corupţie, în scopuri similare, de a deveni sponsori ai Jocurilor.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vinicius trebuie să fie apt sută la sută fizic pentru a prinde CM 2026, consideră Ancelotti

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal a Braziliei, a declarat că atacantul Vinicius Jr trebuie să fie pregătit...

NHL – Dublă reuşită de Sidney Crosby pentru Pittsburgh Penguins

Starul Sidney Crosby a reuşit două goluri pentru Pittsburgh Penguins, care a învins-o pe Philadelphia Flyers cu scorul...

Ronald Araujo (FC Barcelona) a primit permisiunea de a lipsi pe termen nelimitat de la echipă

Ronald Araujo, fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, a primit permisiunea clubului spaniol să lipsească pe...

NBA – LA Lakers a pierdut acasă, deşi Luka Doncic a marcat 38 de puncte

Los Angeles Lakers nu a putut evita înfrângerea pe teren propriu cu Phoenix Suns, scor 108-125, în ciuda...