JO 2024: Ruşii şi belaruşii, refuzaţi ca voluntari

Data:

Ruşii şi belaruşii au fost refuzaţi ca voluntari pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris, din motive de securitate, relatează AFP, scrie Agerpres.

”Vă informăm cu regret că nu vă vom putea număra printre voluntarii pentru Paris-2024” a fost mesajul pe care ruşii şi belaruşii care fuseseră aleşi pentru a ajuta la buna desfăşurare a Jocurilor Olimpice l-au primit, din motive de securitate.

Diana, o rusoaică de 31 de ani care trăieşte în Franţa din 2019, fusese anunţată la finalul anului trecut că a fost selecţionată ca voluntar pentru JO, ”cel mai frumos cadou de Crăciun din toate timpurile”. Ea lucrase ca voluntari la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014, iar acum dorea să contribuie la ”grandiosul eveniment” parizian.

Diana asistase în martie la o convenţie a voluntarilor, iar în mai trebuia să primească uniforma pentru JO 2024, însă a primit un mail în care era anunţată de ”finalul aventurii”.

”O opinie defavorabilă a fost emisă faţă de dumneavoastră” a fost informată din partea programului de voluntariat Paris-2024, care a citat ”un cod de securitate internă” francez.

Refuzarea ruşilor şi belaruşilor este legată de riscul de securitate care apasă asupra Jocurilor Olimpice, având în vedere că Parisul este aliatul Ucrainei, aflată în al treilea an de război cu Rusia.

În aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmată că nu are ”nicio îndoială” că Rusia va viza organizarea Jocurilor Olimpice, ”inclusiv din puncte de vedere informaţional”, Franţa denunţând de mai multe luni o campanie de dezinformare dusă de Rusia în mediul online, acuzaţii considerate ”nefondate” de Kremlin.

Belarus este aliatul Rusiei, iar sportivii săi, ca şi cei ruşi, nu vor putea participa la Jocurile Olimpice decât sub drapel neutru.

”Îi controlăm pe absolut toţi cei care participă la Jocurile Olimpice”, afirma în martie ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, care a adăugat că aproximativ 800 de persoane ”nu aveau cele mai bune intenţii” şi au fost excluse.

Din cei 300.000 de candidaţi pentru a deveni voluntari la Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie), au fost aleşi doar 45.000.

Întrebat de AFP în legătură cu voluntarii ruşi şi belaruşi, Darmanin a refuzat să comenteze.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo, mijlocaşul echipei FC Barcelona, va fi indisponibil cel puţin o lună

Decisiv marţi în derby-ul cu Atletico Madrid (3-1) din La Liga, Dani Olmo, mijlocaşul ofensiv al lui FC...

F1: Oscar Piastri nu va participa la primele antrenamente libere de la Abu Dhabi

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) nu va participa la prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu de...

Delegaţie CIO, în inspecţie la siturile care urmează să găzduiască JO 2030

Înalţi oficiali sportivi francezi au întins covorul roşu încă de luni pentru o delegaţie a Comitetului Internaţional Olimpic...

Ceremonia de predare a torţei olimpice către Italia, afectată de vremea nefavorabilă

Ceremonia de predare a torţei olimpice pentru Jocurile de iarnă din 2026 către delegaţia italiană, joi, la Atena,...