JO 2024: Mihaela Cambei – Sunt mândră de ce am reuşit, e prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin

Data:

Halterofila Mihaela Cambei a declarat, miercuri seara, după ce a cucerit medalia de argint la categoria 49 de kilograme de la Jocurile Olimpice de la Paris, că este mândră de reuşita sa, prima clasare feminină pe podiumul olimpic din istoria halterelor româneşti.

„Este concursul vieţii mele pentru care m-am antrenat doi ani de zile. La final am simţit că îmi rămâne mâna pe podium, pentru că am avut un cârcel foarte mare la mână, la gât şi deget, cotul mă durea foarte tare, dar am zis că ori la bal, ori la spital. Eu nu am stat să fac calculele, am vrut să îmi fac încercările. Nu ştiu ce s-a întâmplat, care cum a ridicat. Dacă rata chinezoaica, ne cânta imnul în această seară, dar eu sunt mândră de ce am reuşit să aduc, pentru că este prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin. Această medalie înseamnă absolut totul pentru mine, toată cariera mea de 11 ani. M-am luptat mult pentru ea şi cred că ăsta este visul oricărui sportiv. Eu sunt foarte mândră de ceea ce am obţinut”, a spus Cambei.

„Această medalie o dedic antrenorul lui meu, Valeriu Calancea, care m-a suportat în tot acest timp, părinţilor mei, lui Dumnezeu, care a fost alături de mine şi m-a scos sănătoasă din această competiţie şi întregului staff care a fost alături de mine. Am sărutat greutăţile la final pentru că au fost prietenoase cu mine şi ele m-au ajutat. Acest moment este fix aşa cum mi l-am imaginat şi medalia are fix aceeaşi culoare”, a adăugat ea.

Sportiva română a explicat că atmosfera creată de suporterii români în timpul concursului a ajutat-o să urce pe podium.

„Nu ştiu dacă a fost neapărat o tactică asta, este un maximal pentru mine la aruncat, nu am mai aruncat niciodată atât într-un concurs. Mi-a fost un pic teamă, dar am încercat să trag cu disperare. Atmosfera a fost foarte mişto şi cred că asta m-a ajutat foarte mult, pentru că agitaţia în general pe mine mă ajută să fiu şi mai puternică decât sunt, adrenalina mă ajută să fiu mai puternică. Toţi românii care m-au susţinut în această seară şi au strigat pentru mine m-au ajutat foarte mult”, a precizat Cambei.

Halterofila română Mihaela Valentina Cambei a cucerit medalia de argint la categoria 49 kg, miercuri seara, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cambei a totalizat 205 kg, fiind devansată la ultima încercare din concurs de campioana olimpică en titre, chinezoaica Zhihui Hou, cu 206 kg.

Ultima medalie olimpică a României la haltere a fost adusă de Nicu Vlad în 1996, bronz la Atlanta. La JO din 2016, Gabriel Sîncrăian a obţinut o medalie de bronz, dar ulterior a fost descalificat pentru dopaj.

România are acum opt medalii la JO 2024, trei de aur, patru de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...