JO 2024 – Ciclism: Marea Britanie a câştigat titlul olimpic la sprint pe echipe, la feminin

Data:

Echipa feminină a Marii Britanii a câştigat titlul olimpic la sprint, prima probă de ciclism pe velodrom din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, luni seara, la Saint-Quentin-en-Yvelines.

Ciclistele britanice Katy Marchant, Sophie Capewell şi Emma Finucane au învins în finală echipa Noii Zeelande (Ellesse Andrews, Shaane Fulton, Rebecca Petch), în 45 sec 186/1000, nou record mondial.

Germania (Lea Friedrich, Pauline Grabosch, Emma Hinze), care are patru titluri mondiale consecutive, s-a consolat cu medaliile de bronz, câştigate în faţa Olandei.

Spre surpriza generală, China, care câştigase ultimele două titluri olimpice, a fost eliminată din primul tur.

Marea Britanie, condusă de tânăra Emma Finucane, campioana mondială la sprint, obţine în premieră o medalie olimpic în această probă, aflată în programul olimpic din 2012, de la Londra.

Recordul mondial al probei a fost doborât de cinci ori luni seara la Saint-Quentin-en-Yvelines.

Clasamentul final al probei feminine de sprint pe echipe
1. Marea Britanie (Sophie Capewell, Emma Finucane, Katy Marchant)
2. Noua Zeelandă (Ellesse Andrews, Shaane Fulton, Rebecca Petch)
3. Germania (Lea Friedrich, Pauline Grabosch, Emma Hinze)
4. Olanda (Kyra Lamberink, Hetty van de Wouw, Steffie van der Peet)
5. Mexic (Jessica Salazar Valles, Yuli Verdugo Osuna, Daniela Gaxiola Gonzalez)
6. China (Yufang Guo, Shanju Bao, Liying Yuan)
7. Polonia (Marlena Karwacka, Urszula Los, Nikola Sibiak)
8. Canada (Sarah Orban, Kelsey Mitchell, Lauriane Genest)

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Xabi Alonso spune că ”jucătorii trebuie ascultaţi” în privinţa calendarului supraaglomerat

Antrenorul echipei germane de fotbal Bayer Leverkusen, Xabi Alonso, a spus că înţelege criticile formulate de jucători la...

Ioan Ovidiu Sabău (U Cluj) – Nu avem voie să ne mulţumim cu puţin

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea...

Haţegan, delegat ca arbitru asistent video la meciul Al-Ain – Auckland City, din Cupa Intercontinentală

Arbitrul român Ovidiu Haţegan va îndeplini rolul de arbitru asistent video la partida dintre Al-Ain şi Auckland City,...

Dan Petrescu (CFR Cluj), despre FC Hermannstadt – Merită să fie sus în clasament

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că adversara din...