JO 2024: Cătălin Chirilă (canoe) – Îmi doresc foarte mult o medalie, de orice culoare

Data:

Canoistul Cătălin Chirilă, una din marile speranţe ale României la podiumul Jocurilor Olimpice de la Paris, a declarat pentru Agerpres că vrea foarte mult o medalie, indiferent de culoare, dar îşi doreşte să trăiască sentimentul unic de a asculta imnul naţional de pe prima treaptă a podiumului.

Chirilă, 27 ani, legitimat la CSA Steaua, a participat la JO de la Tokyo din 2021, când s-a clasat pe locul cinci la C2-1.000 m, alături de Victor Mihalachi, şi a fost al 11-lea la C1-1.000 m. După Jocurile de la Tokyo, sportivul tulcean a anunţat că va concura doar în probele de simplu şi în doar trei ani a devenit unul dintre cei mai valoroşi canoişti din lume la 500 şi 1.000 metri, cu patru medalii la Mondiale (două de aur şi două de argint) şi şase la Europene (două de aur, două de argint şi două de bronz).

”Îmi doresc foarte mult o medalie, am spus-o de multe ori şi sincer m-aş bucura pentru orice culoare a medaliei. Însă sentimentul cel mai plăcut, cu siguranţă, este acela când ţi se intonează imnul şi cu adevărat aş putea spune că îmi doresc să fie o medalie de aur. Nu aş putea descrie sentimentul pe care ţi-l oferă cea mai înaltă treaptă a podiumului. Asta e clar. Cred că am nevoie şi de acel dram de noroc despre care am vorbit adesea în ultima perioadă. Sunt conştient că prin antrenamentele pe care le-am efectuat până astăzi, prin tot ceea ce am făcut, nu doar pe apă, ci chiar şi în viaţa personală, prin disciplină, cel mai scurt spus, consider că tot ce aveam eu de făcut ca sportiv a fost îndeplinit până la ora actuală. Sunt de părere că este nevoie cu atât mai mult de acel dram de noroc, cu atât mai mult că sportul nostru este influenţat foarte mult de vreme, de vânt, în special”, a spus Cătălin Chirilă.

Dar chiar dacă este stângaci şi va fi dezavantajat de vântul de dreapta la Jocurile de la Paris, Chirilă este decis să facă o cursă bună în orice condiţii: ”Din informaţiile pe care le-am primit de la domnul antrenor, care a fost acolo la o scurtă competiţie, va fi vânt de dreapta, cumva în dezavantajul meu, fiind stângaci în canoe. Mă gândesc ca vremea să fie corespunzătoare, nu în dezavantajul meu, dar nici în avantajul adversarilor. Am încercat să ne adaptăm pentru acele condiţii şi de fiecare dată când avem vânt pe Snagov nu ne ascundem de el. Încercăm să ne pregătim cât mai mult în vânt, în vânt de dreapta, dacă se poate, pentru că până la urmă, prin antrenament se rezolvă orice orice problemă. Mie îmi place foarte mult vântul de faţă, nu ar fi o problemă dacă ar fi acolo, problema reală va fi în cazul unui vânt de dreapta. Am urmărit sportivi de top care au făcut curse foarte bune, chiar şi în condiţii mai puţin plăcute, mai puţin în avantajul lor. Dacă voi fi în forma la care îmi doresc să ajung, nu văd de ce nu aş reuşi să fac o cursă bună acolo”.

O zi perfectă, în finala de la canoe, ar fi conform sportului stelist o zi pe care şi-o creează singur: ”Prin simplul fapt că încerc să-mi menţin tabieturile, toate obiceiurile pe care le-am avut la toate celelalte competiţii. Dacă ne gândim la Jocurile Olimpice ca fiind cea mai mare competiţie, automat presiunea este mai mare. Este foarte corect să spunem că este competiţia supremă pentru noi, pentru sporturile olimpice, însă cred că un avantaj foarte mare ar fi să privim această competiţie ca fiind oricare alta. Putem s-o asociem cu un Campionat Mondial, pentru că la Jocurile Olimpice adversarii sunt aceiaşi”.

Florin Popescu, actualul antrenor al lotului olimpic de canoe, a cucerit ultimele medalii olimpice la JO 2000 de la Sydney, alături de Mitică Pricop: aur la C2-1.000 m şi bronz la C2-500 m, pe lângă un bronz obţinut la K4-500 m feminin (Raluca Andreea Ioniţă, Mariana Limbău, Elena Radu, Sanda Toma).

Chirilă nu simte o presiune, că ar trebui să pună capăt acestei secete lungi de medalii olimpice în kaiac-canoe şi îşi doreşte să termine cursele epuizat, fără resurse, cu conştiinţa că a dat totul.

”Nu e o presiune, mai degrabă aş fi putut vorbi înainte de Tokyo de o presiune. Suna frumos ca după 20-21 de ani să fi reuşit să câştigăm o medalie acolo. Acum privesc într-un mod cât se poate de optimist şi de pozitiv către această competiţie şi mă gândesc că înainte de toate sunt singur în barcă. Pentru mine este mult mai important faptul că vâslesc singur şi mă bazez doar pe puterile mele decât atunci când vâsleam în barca de dublu şi, cumva, în cazul unui unei curse mai puţin reuşite, putea fi oricând partenerul de vină, cel puţin în mintea mea ca sportiv. Acum privesc asta ca pe un avantaj şi îmi doresc ca la finalul cursei să fiu epuizat, să nu mai am resurse. Atunci clar voi putea spune că am dat tot şi nu vor mai avea loc acele urme de regret, fie că vorbim despre o medalie, fie că vorbim despre un loc puţin mai în spate. Pentru mine cel mai important este, având în vedere că mă bazez doar pe puterile mele, să fiu epuizat la final. Dar ţin să subliniez că prin acea epuizare rezultatele pozitive nu au întârziat să apară până acum”, a adăugat campionul român.

La Paris, Chirilă crede că în finală vor ajunge cei mai buni opt sportivi şi îşi va ajusta strategia în funcţie de condiţiile din cursă: ”De multe ori tactica se schimbă în raport cu adversarii. Poate exista într-o cursă un adversar care porneşte din start foarte puternic şi a doua jumătate este mai slabă. Este nevoie de stăpânire de sine în aceste situaţii. Aşa cum a fost în cursa de la Szeged, la Europene, în care rusul m-a dominat o bună parte. Atunci era nevoie de stăpânire şi am avut parte de acea concentrare, stăpânire de sine pentru a nu mă agita. M-am ţinut de tactica pe care am pregătit-o la antrenament, pentru că oarecum la bază există o tactică. Există o strategie pe care o antrenezi, dar se pot produce mici modificări, în funcţie de adversar, în funcţie de condiţiile meteo. Nu aş putea vorbi de unul sau doi adversari. Mai degrabă mă gândesc că întreaga finală de opt ambarcaţiuni va fi foarte puternică. E clar că e o selecţie foarte puternică. Până la acea finală vor fi serii, vor fi recalificări şi două semifinale. Vorbim de curse extrem de puternice, mai ales că semifinala va fi cu două ore înainte de finală. Nu cred că va conta pentru cineva că timpul de refacere este atât de scurt. Toţi îşi vor dori să ajungă în finală pentru a avea şansa de a se lupta pentru pentru medalie. Sistemul ăsta a apărut prim oară la Tokyo şi a trebuit să ne conformăm, alături de Victor Mihalachi, la canoe dublu. Dar nu pot găsi vreo cursă relevantă din trecut care să-mi dea siguranţa, măcar psihologică, că eu ştiu ce se va întâmpla la Jocurile Olimpice. Nu ştiu, nici nu aş putea să dau vreun pronostic, pentru că sportivii, aşa cum spuneam, vin pregătiţi diferit pentru competiţia supremă şi cu siguranţă valorile şi cursele vor fi spectaculoase”.

Monotonia pregătirii l-a adus pe Chirilă la un moment în care resimte un soi de oboseală specifică, în aceste ultime antrenamente dinaintea plecării: ”Sigur că înainte de o astfel de competiţie, de aşa anvergură, emoţiile sunt pe măsură şi totodată presiunea este destul de mare având în vedere că antrenamentele sunt în continuare destul de dure. Starea fizică nu este cumva apropiată de starea pe care trebuie să o am la concurs, ca nivel de oboseală, şi automat toţi aceşti factori cumva influenţează acea presiune şi mă fac să mă gândesc dacă este bine ceea ce fac în momentele, în zilele acestea, dacă îmi voi reveni. Este vorba despre un soi de oboseală specifică. Cred că toţi sportivii, înainte de a intra în forma sportivă bună pe care o vedem la competiţii, întâlnesc acele zile din pregătire, zile care sunt mai greoaie, cel puţin în cazul meu, zile în care barca nu alunecă la nivelul la care mi-aş dori. Este ceva ce am întâlnit foarte des de-a lungul carierei. Asta pentru mine deja se întâmplă natural şi nu mă îngrijorează atât de tare. Din punct de vedere fizic sunt foarte bine şi din punct de vedere psihic la fel. Mă simt pregătit pentru ceea ce urmează. Încerc să fiu în continuare focusat pe ce am de făcut, să îmi fac antrenamentele cât se poate de eficiente şi cu speranţa că mă apropii cumva uşor-uşor de forma cea mai bună pentru Jocurile Olimpice”.

Două antrenamente pe zi, combinate cu exerciţii în sala de forţă, sunt ingredientele zilnice ale pregătirii pentru Jocurile Olimpice la lotul naţional de canoe.

”În continuare păstrăm acelaşi program. Nu am făcut foarte mari schimbări. Pentru mine, o zi clasică de pregătire începe devreme, de dimineaţă. De la ora 6:00 intru în sala de forţă pentru o scurtă sesiune de mobilitate, stretching, dacă este nevoie. Mă pregătesc cumva pentru antrenamentul principal care începe la 9:30. Între acestea două, servesc micul dejun din nou, să fiu pregătit pentru ce urmează. Pentru tema principală pe care ne-o dă domnul antrenor pe apă de la 9:30 până la 11:00 durează acea sesiune principală de antrenament. Urmează o completare de spălare cum îi spun eu, de eliminare a acidului lactic acumulat în timpul antrenamentului principal. Este nevoie de o sesiune fie de alergare, fie de pedalat pe bicicletă. Urmează o perioadă de odihnă, de 2-3 ore, şi între 15:30 şi 17:00 revin într-o altă sesiune de antrenament, de această dată în sala de forţă, unde acumulăm iar destul de mult acid lactic şi este nevoie de o altă completare, fie pe apă fie pe bicicletă. Încercăm să facem totul într-un mod cât mai profesionist. Urmează cina şi dacă programul de refacere îmi permite, dar şi vremea, ies la o scurtă sesiune de pescuit pentru relaxare. Am readus tradiţia pentru acel antrenament în bac, care a fost destul de mult timp scos din programul de pregătire. Domnul antrenor Florin Popescu a hotărât să-l reintroducă în 2022 ca antrenament principal de forţă şi ne-am dat seama că este foarte eficient”, a spus Chirilă.

Dublul campion european şi mondial a adăugat că a avut la dispoziţie tot ce trebuie pentru o pregătire cât mai bună pentru JO 2024: ”Sigur, după părerea mea, absolut tot, toată pregătirea a mers ca la carte, am simţit şi simt în continuare că mă pregătesc aşa cum ar trebui să se pregătească orice sportiv din sportul pe care îl practic, fie că vorbim de antrenamentele pe apă, care sunt deranjate de şalupele care mai apar pe luciul apei, până la celelalte antrenamente unde deja nu mai există vreun factor extern care să influenţeze. E o normalitate, aşa ne-am pregătit în fiecare an şi după părerea mea nu mi-a lipsit absolut nimic. Stafful, într-adevăr, este într-un număr ceva mai restrâns decât cel normal pe care şi l-ar putea imagina oricine altcineva, însă consider că am funcţionat foarte eficient cu cel pe care îl avem. Nu avem un psiholog. Am colaborat cu o doamnă psiholog, însă mi-am dat seama că poate nu a fost atât de eficient pe cât mă aşteptam şi am revenit la obiceiurile vechi. Nu am avut nicio experienţă cu un nutriţionist. Mergem pe varianta clasică, în care sportivii aleg ce vor să mănânce. Cumva ne alegem mesele. Meniul este făcut în funcţie de antrenamente. Ca exemplu concret, înainte de antrenamentul principal pe apă, un bol de cereale este mult mai uşor decât o omletă dimineaţă. Şi toate acestea le-am făcut de mulţi ani încoace şi s-au dovedit a fi eficiente”.

Oleg Nuţă şi Ilie Sprîncean, care ne vor reprezenta la canoe dublu în proba de 500 m, au ocupat locul nouă în finala Europenelor de la Szeged. Chirilă crede că cei doi se pot califica în finala olimpică, dar o medalie nu pare probabilă: ”Cred că au şanse destul de bune de a participa în acea finală olimpică. Însă privind strict către ultima competiţie ce s-a desfăşurat, e clar că nu au fost într-o formă foarte bună. Cel puţin din punctul meu de vedere. Acum probabil cu domnul antrenor îşi studiază forma sportivă, antrenamentele şi cumva se pregătesc să intre într-o formă bună chiar la Jocurile Olimpice. Însă sunt de părere că pentru a avea acele pretenţii pentru o medalie olimpică la Jocurile Olimpice, în Europa ar trebui să fii una dintre ambarcaţiunile care domină. Aşa am făcut cu Victor Mihalachi la Campionatul European de la Poznan, chiar în anul olimpic, când am obţinut bronzul şi cumva ne agăţam de acea speranţă că putem lupta pentru o medalie la Tokyo” .

La kaiac-canoe, România are în palmaresul olimpic un bilanţ de 34 medalii, zece de aur, zece de argint şi 14 de bronz, dar ultimele au fost cucerite tocmai la Sydney 2000, de Florin Popescu şi Mitică Pricop: aur la C2-1.000 m şi bronz la C2-500 m, respectiv de echipajul feminin de kaiac-4 (Raluca Andreea Ioniţă, Mariana Limbău, Elena Radu, Sanda Toma) – bronz la 500 m. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...