Înotătorul britanic Adam Peaty se gândeşte să se retragă din activitatea sportivă după dezamăgirea trăită în proba de ştafetă 4×100 m mixt la Jocurile Olimpice de la Paris, câştigată de înotătorii chinezi, pe care îi acuză că au „trişat”, informează cotidianul The Guardian.
După ce el şi echipa britanică de ştafetă din care au mai făcut parte Matt Richards, Duncan Scott şi Ollie Morgan au terminat pe locul patru în proba de 4×100 m mixt, Peaty, în vârstă de 29 de ani, a spus că ”ar putea fi nevoit să se îndepărteze de acest sport” pentru că ”doare prea mult”.
Doi dintre componenţii cvartetului chinez care a câştigat aurul, Qin Haiyang şi Sun Jiajun, s-au numărat printre cei 11 înotători cărora li s-a permis să concureze la aceste Jocuri, chiar şi după ce s-a dovedit că anterior au fost testaţi pozitiv pentru urme de medicamente interzise, menite să îmbunătăţească performanţele sportive.
Testele pozitive au fost puse pe seama contaminării alimentelor, iar înotătorii nu au fost sancţionaţi.
Din ştafeta chineză de 4×100 m mixt a făcut parte şi Pan Zhanle, câştigătorul probei olimpice de 100 m liber, cu un nou record mondial, în care românul David Popovici a obţinut medalia de bronz.
„Unul dintre citatele mele preferate în sport este că nu are rost să câştigi dacă nu câştigi corect”, a spus Peaty. „Cred că ştii asta în inima ta. Dacă câştigi şi ştii că ai trişat, atunci nu ai câştigat cu adevărat. Aşa că pentru mine, dacă ai fost ‘contaminat’ de două ori, ca persoană onorabilă, cred ar trebui să nu mai faci sport”, a spus Peaty, care a pus propriile ghilimele cu degetele în aer când a pronunţat cuvântul ”contaminat’, în timp ce vorbea. „Dar ştim că sportul nu este atât de simplu”, a adăugat el.
Adam Peaty nu a plecat însă cu mâna goală de la Jocurile Olimpice din capitala Franţei, reuşind să cucerească argintul la 100 m bras, probă încheiată cu victoria olandezului Caspar Corbeau.
În 2021, la Tokyo, Adam Peaty a câştigat două medalii de aur, la 100 m bras şi 4×100 m mixt, după ce în 2016, la Rio, obţinuse primul său titlu olimpic, la 100 m bras.
AGERPRES