Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile probei de dublu la Merida (WTA)

Data:

Perechea româno-italiană Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 500 de la Merida (Mexic), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari, după ce a trecut de cuplul Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Makoto Ninomiya (Japonia), cu 7-5, 6-1.

Jaqueline Cristian şi Angelica Moratelli, finaliste luna aceasta la Transylvania Open, au obţinut victoria după o oră şi 28 de minute în faţa favoritelor numărul patru ale probei, care au comis nu mai puţin de 8 duble greşeli.

Eikeri şi Ninomiya au avut trei mingi de set la 5-4 în primul act, dar perechea româno-italiană a reuşit să reziste şi s-a impus în prelungirile setului, dominând apoi actul secund.

Jaqueline Cristian şi partenera sa şi-au asigurat un cec de 9.840 de dolari şi 108 puncte WTA la dublu, urmând să joace în sferturi contra perechii Katarzyna Piter (Polonia)/Mayar Sherif (Egipt).

La simplu, doi capi de serie au părăsit competiţia din primul tur, Lourdes Carle (5) şi Magdalena Frech (7).

Rezultatele înregistrate luni la simplu în primul tur la Merida Open Akron:
Maya Joint (Australia) – Julia Grabher (Austria) 6-3, 6-2
Jessica Bouzas Maneiro (Spania) – Renata Jamrichova (Slovacia) 7-5, 5-7, 7-5
Elina Avanesian (Armenia) – Magdalena Frech (Polonia/N.7) 4-6, 6-3, 6-3
Emiliana Arango (Columbia) – Lourdes Carlé (Argentina/N.5) 6-2, 6-3
Anhelina Kalinina (Ucraina) – Leolia Jeanjean (Franţa) 6-4, 1-6, 6-1

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...